VIDEO Războiul PSD vs. PNL - faza pe înjurături înainte de dezbaterile pe buget: 'P...la mea!'

Autor: Alexandra Cruceru, Redactor

Publicat: 19-03-2026 23:47

Article thumbnail

Sursă foto: captura video

Derapaj de limbaj în ședința de plen a Camerei Deputaților, înainte de dezbaterile din plenul reunit privind bugetul pe 2026. Deputatul PNL Bogdan Ionel Ovidiu a fost surprins folosind un limbaj vulgar, în timp ce se afla la tribună.

Deputatul liberal își începuse discursul pe marginea proiectului privind plafoanele fiscal-bugetare, subliniind evoluțiile pozitive din buget.

„Doamna președinte, stimați colegi, proiectul de lege conține multe evoluții pozitive. Avem un calendar precis de reducere a deficitului bugetar, o diminuare progresivă a unor cheltuieli concomitent cu majorarea ponderii investițiilor publice în PIB și mutarea centrului de greutate al creșterii economice pe investiții și exporturi. Cu toate acestea, îmi doresc ca astăzi să am un discurs mai puțin tehnic pe marginea proiectului de lege pentru adoptarea plafoanelor unor indicatori specificați în cadrul fiscal-bugetar pe anul 2026. Aș vrea să vă aduc aminte contextul în care a fost adoptată legea responsabilității fiscal-bugetare nr. 69/2010...”, a spus Bogdan Ionel Ovidiu.

Intervenția din prezidiu și reacția deputatului

Vicepreședintele Camerei Deputaților, Natalia Intotero (PSD), care prezida ședința, l-a întrerupt pentru a corecta tema intervenției.

„Este cu responsabilitatea fiscală acest proiect de lege. Dvs faceți referire la următorul punct pe care încă nu l-am dezbătut”, i-a atras atenția Intotero.

În acel moment, pe fundal s-a auzit vocea deputatului liberal, exclamând: „P.la mea!”.

Vezi minutul 8.10

Google News
Comentează
București
Temperatură4°C
România
Vânt1km/h
Citește
mai multe
Articole Similare
Parteneri