Printre numeroasele lăcașuri de cult din Episcopia Giurgiului care și-au sărbătorit, sâmbătă, hramul s-a aflat și Mănăstirea Comana. Sfânta Liturghie a fost săvârșită în biserica așezământului de Preasfințitul Părinte Ambrozie, Episcopul Giurgiului.
Pentru lucrarea sa filantropică și generozitatea față de cei săraci, Sfântul Ierarh Nicolae a rămas în istoria Bisericii ca unul dintre cei mai iubiți sfinți, un model al milostivirii și al dăruirii, le-a spus ierarhul celor prezenți.
„Ne bucurăm în mod deosebit că, alături de obștea Mănăstirii Comana, astăzi, la zi de mare sărbătoare, hramul Sfântului Ierarh Nicolae, mare făcător de minuni, atât de iubit, atât de popular și atât de îndrăgit de copii, dar și de cei mari, ne aflăm în această frumoasă obște, adevărata familie a Mănăstirii Comana.
Aici, în Sfânta Mănăstire, nu avem doar icoana făcătoare de minuni a Sfântului Ierarh Nicolae, oferită Mănăstirii Comana de vrednicul de pomenire Patriarh Teoctist în anii restaurării și reînvierii așezământului monahal, în perioada anilor ’90 – când mănăstirea funcționa ca biserică de enorie –, ci și părticele din moaștele Sfântului Ierarh Nicolae, aduse de la Bari, locul unde se află cea mai mare parte a sfintelor sale moaște.
Și în țară se găsesc foarte multe părticele din moaștele Sfântului Nicolae, care este atât de iubit de români.”, a declarat, la Trinitas TV, PS Ambrozie.
La Mănăstirea Comana, credincioșii s-au putut închina și la fragmente din moaștele Sfintei Mari Mucenițe Ecaterina, precum și la icoana Sfântului Ierarh Nicolae cu ferecătură argintată, păstrate în biserica mănăstirii.
„Praznicul Sfântului Ierarh Nicolae, cel bun și milostiv, anticipează darurile pe care fiecare dintre noi trebuie să le căutăm și să le primim la marea sărbătoare a Nașterii Mântuitorului Iisus Hristos. Într-o lume care pune tot mai mult accent pe egoism, pe avariție și pe strângerea de averi pământești, icoana Sfântului Ierarh Nicolae, cel blând și milostiv, ne transmite mesajul Bisericii: să ne căutăm comori prin dărnicie, prin bunătate și prin generozitate.”, a precizat arhimandritul Mihail Muscariu, starețul Mănăstirii Comana.
Mănăstirea Comana a fost ctitorită de Vlad Țepeș, în anul 1461, ca mănăstire-cetate. Biserica, grav afectată de cutremurele din 1977 și 1986, a fost consolidată, urmând ca, în perioada următoare, să fie repictată.


































Comentează