Primărie la un pas să rămână fără sediu, cămin cultural și dispensar, pentru un document emis cu întârziere. Mașinile și utilajele au fost deja executate

Autor: Nicoleta Nicolau

Publicat: 12-03-2026 10:35

Article thumbnail

Sursă foto: istockphoto.com

Situație fără precedent într-o comună din județul Iași. Primăria Bălțați este executată silit după ce instanța a decis că trebuie să plătească peste 1,2 milioane de euro unei firme care a pierdut o finanțare europeană din cauza unui document emis prea târziu de autoritățile locale. Deja utilaje și mașini ale primăriei au fost vândute, iar pe lista executorului se află acum sute de hectare de pășune, dar și clădiri precum chiar sediul primăriei, dispensarul sau căminul cultural.

Proiect european pierdut din cauza unei adeverințe întârziate

Totul a pornit de la un proiect european de peste un milion de euro pentru dezvoltarea unei livezi de caise, construirea unui depozit frigorific și a unei linii de procesare a fructelor.

Fermierul Ovidiu Hlihor, administratorul firmei care a obținut finanțarea, spune că proiectul a fost ratat deoarece primăria nu a eliberat la timp certificatul de urbanism necesar lucrărilor.

„Am avut nevoie de al doilea certificat de urbanism și primăria nu a vrut să îl mai emită. Fără niciun motiv. Instanța a obligat primăria să îl emită, dar a fost prea târziu pentru a mai finaliza proiectul”, a declarat fermierul pentru Dezvaluirea.

După ce a pierdut finanțarea europeană, acesta a dat primăria în judecată și a obținut despăgubiri de aproximativ 1,2 milioane de euro, la care se adaugă penalități de 10%.

Executarea silită a început deja

Executorul judecătoresc a început procedurile de recuperare a prejudiciului. Primele bunuri ale primăriei au fost deja scoase la licitație.

Trei autoturisme ale instituției – inclusiv mașina folosită de primar – dar și tractoare, remorci și un buldoexcavator au fost vândute pentru aproximativ 80.000 de euro.

În total, până acum a fost recuperat aproximativ 30% din sumă, însă executorii pregătesc noi licitații pentru alte bunuri ale comunei.

Pe listă se află sute de hectare de pășune comunală, dar și mai multe imobile, inclusiv dispensarul, cabinetul stomatologic și căminul cultural, și chiar sediul primăriei.

„Sperăm ca din vânzarea acestor imobile să acoperim prejudiciul. Dacă nu va fi suficient, ne vom îndrepta asupra oricărui bun care poate fi valorificat”, a declarat executorul judecătoresc Bogdan Tufeanu potrivit Digi 24.

Primarul nu își asumă vina

Primarul comunei Bălțați, Vasile Aștefanei, susține că instituția încearcă să achite datoria și că există posibilitatea eșalonării plății.

„Instanța de la Curtea de Apel Iași a decis eșalonarea restului de plată pe trei ani. Domeniul public nu poate fi scos la vânzare. Salariile și funcționarea primăriei nu pot fi afectate”, a declarat edilul potrivit TVR Info.

Acesta spune că autoritățile locale încearcă să obțină sprijin financiar și de la Guvern pentru a acoperi o parte din datorie.

Localnicii se tem că instituțiile comunei vor dispărea

Situația a provocat îngrijorare în rândul locuitorilor din Bălțați, care se tem că patrimoniul comunei ar putea fi vândut pentru a acoperi despăgubirile.

„E neplăcut, pentru că tot din bugetul nostru s-au făcut aceste lucruri”, spune o localnică.

Decizia de eșalonare a plății nu este definitivă, iar fermierul intenționează să o conteste în instanță.

Dacă suma nu va fi recuperată integral, executorii spun că orice bun aflat în proprietatea privată a primăriei ar putea fi scos la licitație.

Google News
Explorează subiectul
Comentează
București
Temperatură6°C
Noros
România
Vânt2km/h
Citește
mai multe
Articole Similare
Parteneri