Premierul României, Ilie Bolojan, a explicat în această seară, la Antena 3 CNN, de ce guvernul a decis creșterea TVA, în ciuda promisiunii făcute anterior de Nicușor Dan că acest lucru nu se va întâmpla. Bolojan a subliniat că decizia a fost determinată de realitățile economice și de necesitatea respectării obligațiilor față de Comisia Europeană, pentru a evita sancțiuni și suspendarea fondurilor europene.
El a explicat că „la instalarea acestui guvern, în discuțiile premergătoare, domnul președinte ne-a rugat pe cât posibil să nu creștem TVA-ul. Am plecat cu această idee și am început negocierile cu Comisia Europeană și partenerii noștri”.
Premierul a subliniat că, potrivit analizelor efectuate, „nu este posibilă o corecție fiscală fără creșterea TVA”, iar dacă aceste măsuri nu ar fi fost luate, „la Ecofin, am fi putut ajunge în situația de sancționare a României și de suspendare a fondurilor europene pentru că nu ne-am corectat deficitul”.
Bolojan a afirmat că și-a asumat această decizie, pentru că „atunci când ești pe o anumită poziție, trebuie să ți asumi deciziile”.
Nicușor Dan a dat în scris că nu va crește TVA

În campania electorală, președintele Nicușor Dan a semnat o hârtie, la provocarea jurnalistei Antena 3 CNN, Cătălina Porumbel, conform căreia își asuma că nu va crește TVA-ul în mandatul său de președinte. Cătălina Porumbel l-a întrebat pe Nicușor Dan cum se face că premierul Ilie Bolojan l-a făcut să-și încalce promisiunile și l-a chestionat dacă premierul a ajuns să-l enerveze.
Cătălina Porumbel: Ați semnat că TVA nu va crește în mandatul dvs, apoi a venit Ilie Bolojan și a crescut TVA-ul. Apoi i-ați cerut domnului Bolojan să lase un spațiu mai larg privitor la creșterea vârstei de pensionare pentru magistrați, iar premierul nu a făcut acest lucru. Ați înțeles de ce vă tot refuză Ilie Bolojan?
Nicușor Dan: Când suntem în poziția asta, nu mai e loc de umori personale și cred că trebuie să avem un echilibru și un calcul pe termen mediu și lung, în ceea ce privește deciziile luate. Dacă vorbim de TVA, mai mult decât atât, Guvernul s-a instalat pe această promisiune și era complicat să intervin eu și să blochez cu totul. Guvernul a spus că numai așa putem, spunând că au alte date decât cele pe care le aveau în momentul în care am făcut aceea înțelegere.
Niciodată în politică oamenii nu vor fi complet alințiați, totul este să ai în vedere consecințele pe termen mediu și lung.
Cătălina Porumbel: Vă enervează domnul Ilie Bolojan:
Nicușor Dan: Nu am voie să mă enervez!


































Comentează