Victor Ciutacu o desființează pe Elena Lasconi după scandalul pe studii: O impostoare, mitomană, submediocră cu gură mare și tupeu maxim

Autor: Loredana Codruț

Publicat: 11-09-2024

Actualizat: 11-09-2024

Article thumbnail

Sursă foto: stiripesurse.ro

Jurnalistul Victor Ciutacu o critică dur pe Elena Lasconi, liderul USR și candidatul partidului la funcția de președinte al României. După ce în presă s-a aflat că Elena Lasconi a terminat cu greu o facultate privată, printre cele mai slabe din România, Ciutacu a conchis că userista care a criticat din greu studiile liderului PSD Marcel Ciolacu e o impostoare.

„Useriștii au fost printre cei mai gureși și mai activi participanți la dezbaterea publică isterică privind studiile lui Marcel Ciolacu. Ei, elitiștii, nu puteau sa nu strâmbe din nas. Cum să ne conducă unul a cărui diplomă la bacalaureat nu e publică și care a făcut Ecologica la mulți ani de zile după ce a absolvit liceul? Evident, gura cea mai mare a avut-o Elena Lasconi, comandanta supremă, cu acte, a reziștilor. Care – vezi Doamne – nu suportă mediocritatea și lipsa de transparență a contracandidatului său. Și care vrea să ne pună pe harta țărilor care contează.

Mai bine tăcea. Fiindcă a călcat pe greblă. Trăim, totuși, în țara în care nici un secret nu rezistă mai departe de colțul blocului. Așa că am văzut actele ei de studii superioare. Și nu sunt singurul. Tot la Ecologică și ea, dar la Deva, nici măcar la București. Cu licența dată la 10 ani de la terminarea liceului. Și cu 6,93 medie de absolvire a anilor de studii. Luate la bucată, notele din facultatea neacreditată de la Deva, un soi de școală de maiștri patiseri-cofetari, ale Elenei Lasconi sunt rușinoase. Nici măcar la limbi străine n-a fost în stare să sară de 6 (șase). Te ia rușinea pe tine, cel care le citești. Pe lângă ea, cu toată dragostea, Marcel Ciolacu pare om de știință”, a declarat Victor Ciutacu.

Ciutau spune că Elena Lasconi are un pic mai mult decât școala vieții

"Deci partidul superiorilor, al nobililor cu studii în străinătate care s-au sacrificat să ne salveze, e condus cu acte de una care a făcut un pic mai mult decât școala vieții. Și care a reușit să-și dea licența la București, la stat, mult mai târziu, nu chiar la senectute, dar orișicât, pe vremea când era vedetă PRO TV. Evident, în clasicul ei stil de precupeță, își va pune mâinile-n șold și va începe să urle. Că Securitatea, că viața privată, că le e frică tuturor de ea, că e aproape câștigătoare a prezidențialelor, că orice, mai puțin un răspuns pe fond. Iar fondul e crunt: o impostoare, mitomană și aproximativă, submediocră cu gură mare și tupeu maxim, vrea să devină președinte al României. În aplauzele intelectualilor subțiri pentru care contează numai excelența. Când este vorba doar despre ceilalți…”, a conchis Victor Ciutacu.

Google News
Comentează
Articole Similare
Parteneri