Polițiștii Capitalei au luat pe sus un bărbat care a păcălit sute de români prin metoda "livrarea coletului".
Mulți români au fost păcăliți prin metoda "livrarea coletului"
Potrivit surselor STIRIPESURSE.RO, individul a trimis mesaje unor persoane, prin care spunea că nu s-a reușit livrarea unui colet, și cerea adresa de livrare și datele bancare.
Oamenii au dat datele, iar el a facut peste 130 de tranzații. A cumpărat bijuterii, electronice, electrocasnice, telefoane mobile, alimentare conturi Aircash, reîncărcări cartele Prepay, alimente, fier de călcat etc.
Precizările Poliției Capitalei
Astăzi, 16 martie 2026, polițiști din cadrul Direcției Generale de Poliție a Municipiului București - Serviciul Combaterea Infracțiunilor Informatice au pus în aplicare două mandate de percheziție domiciliară, în municipiul Râmnicu Vâlcea, într-un dosar în care se efectuează cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de acces ilegal la un sistem informatic și efectuare de operațiuni financiare în mod fraudulos, comise în formă continuată.
Din datele și probele administrate în cauză a reieșit faptul că, în perioada 21 decembrie 2025 - 15 februarie 2026, o persoană ar fi transmis, prin intermediul unor mesaje de tip SMS, un link ce părea a proveni din partea unei firme de curierat, prin care destinatarii erau îndemnați să completeze o adresă de livrare, precum și datele cardului bancar.
În urma accesării linkului și furnizării datelor bancare, bănuitul, un bărbat, în vârstă de 40 de ani, ar fi utilizat informațiile obținute de la cinci persoane vătămate și ar fi efectuat, în mod fraudulos, 133 de tranzacții financiare, cauzând un prejudiciu total de aproximativ 170.000 de lei.
Astfel, în vederea administrării materialului probator, polițiștii Serviciului Combaterea Infracțiunilor Informatice au pus în aplicare două mandate de percheziție domiciliară, în municipiul Râmnicu Vâlcea, persoana bănuită fiind depistată.
Acesta urmează să fie condusă la sediul structurii, în vederea audierii. Față de aceasta vor fi dispuse măsurile legale care se impun.
Cercetările sunt continuate de polițiștii Serviciului Combaterea Infracțiunilor Informatice, sub supravegherea Parchetului de pe lângă Tribunalul București, sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de acces ilegal la un sistem informatic și efectuare de operațiuni financiare în mod fraudulos, comise în formă continuată.
Ce vă recomandă oamenii legii pentru a nu cădea în capcana infractorilor
Pentru a evita să deveniți victima unei astfel de infracțiuni, Poliția Capitalei recomandă:
- să nu accesați linkuri primite prin SMS sau e-mail de la expeditori necunoscuți ori care pretind că provin din partea unor firme de curierat, bănci sau alte instituții;
- să nu furnizați datele cardului bancar pe pagini accesate din linkuri primite prin mesaje nesolicitate;
- să verificați cu atenție adresa reală a site-ului înainte de a introduce date personale sau financiare;
- să contactați direct compania de curierat sau instituția în numele căreia pare transmis mesajul, folosind datele oficiale de contact;
- în cazul în care ați furnizat datele cardului sau verificați tranzacțiile pe care nu le recunoașteți, să contactați de urgență banca pentru blocarea cardului și să sesizați poliția.




























Comentează