Autorităţile de la Moscova au anunţat miercuri că au început testarea vaccinului rus împotriva COVID-19 pe 40.000 de locuitori ai capitalei - etapă finală de testare a acestui vaccin anunţată în august, relatează AFP potrivit Agerpres.
"Primii participanţi au fost vaccinaţi astăzi (miercuri) în centrele medicale din capitală", a declarat într-un comunicat viceprimarul Moscovei, Anastasia Rakova, salutând o "zi importantă nu numai pentru oraş, ci şi pentru întreaga ţară".
În total, 40.000 de moscoviţi sunt invitaţi să participe la acest studiu, orice locuitor de naţionalitate rusă care are asigurare de sănătate putând fi voluntar.
Rusia a anunţat la începutul lunii august că a dezvoltat "primul" vaccin împotriva COVID-19, dezvoltat de centrul de cercetare Nikolai-Gamaleia, preşedintele rus Vlaidmir Putin precizând cu această ocazie că una dintre fiicele sale a fost şi ea vaccinată.
Denumit Sputnik V, cu referire la primul satelit artificial din istorie, vaccinul rus a fost privit însă cu scepticism în întreaga lume, mai ales din cauza absenţei fazei finale de testare la momentul anunţării sale.
Potrivit site-ului oficial dedicat vaccinului, "faza 3 a studiilor clinice care a implicat peste 2.000 de persoane" din mai multe ţări a început pe 12 august, a doua zi după anunţul înregistrării Sputnik V.
Peste 20 de ţări au solicitat achiziţionarea unui miliard de doze de vaccin, potrivit Fondului suveran rus implicat în finanţarea sa.
Vaccinul rus împotriva COVID-19 va fi testat începând de miercuri pe 40.000 de locuitori ai Moscovei
Articole Similare

377
Rapoartele serviciilor secrete americane nu susțin declarațiile lui Trump potrivit cărora Iranul ar putea avea în curând o rachetă capabilă să lovească SUA
377

711
Audiere cu miză politică uriașă în dosarul Epstein: Bill Clinton chemat în fața Congresului
711

81
Casa Albă: Președintele Trump rămâne deschis dialogului cu liderul nord-coreean "fără nicio condiţie prealabilă"
81

1.884
O plajă cu nisip roz, de pe o insulă îndrăgită de români, ar putea deveni vedeta anului: a urcat pe locul 2 în topul mondial
1.884

96
China le recomandă cetăţenilor săi să plece din Iran "cât mai curând posibil"
96

1.951
Volodimir Zelenski susține că războiul din Ucraina poate fi oprit până la finalul anului: 'Acum avem o şansă'
1.951

97
Rusia a îndemnat Afganistanul şi Pakistanul să înceteze atacurile şi să rezolve problemele prin diplomație
97

149
Cancelarul Merz este presat să deschidă o anchetă privind posibilele legături germane cu cazul Epstein
149

6.687
BREAKING SUA se pregătesc de marele război împotriva Iranului: Își retrag personalul de la ambasada din Israel
6.687

2.694
Rusia anunță un armistițiu în apropierea celei mai mari centrale nucleare din Europa
2.694

2.478
Iranul încearcă să anticipeze următoarea mișcare a lui Donald Trump cu ajutorul Venezuelei
2.478

96
Un adjunct al directorului general Gazprom Neft a fost reținut sub suspiciunea de luare de mită
96

4.358
Înfrângere de proporții pentru Keir Starmer: Premierul a pierdut în propriul fief, iar Guvernul se clatină serios
4.358

















Comentează