Rusia a îndemnat Afganistanul şi Pakistanul să înceteze atacurile şi să rezolve problemele prin diplomație

Autor: Meilă Emilia-Alexandra

Publicat: 27-02-2026 13:32

Article thumbnail

Sursă foto: TASS

Rusia a îndemnat vineri Afganistanul şi Pakistanul să înceteze imediat atacurile transfrontaliere şi să-şi rezolve diferendele prin mijloace diplomatice, relatează Reuters, conform news.ro.

Rusia este singura ţară care recunoaşte oficial guvernul taliban din Afganistan şi are, de asemenea, relaţii bune cu Pakistanul.

„Desigur, confruntările militare directe care au avut loc nu sunt de bun augur. Prin urmare, sperăm că acestea vor înceta cât mai curând posibil... La fel ca toată lumea, urmărim cu atenţie această situaţie”, a declarat purtătorul de cuvânt al Kremlinului, Dmitri Peskov.

Peskov a confirmat că se pregăteşte o vizită în Rusia a prim-ministrului pakistanez Shehbaz Sharif, fără a preciza data. Agenţia de ştiri de stat RIA a anunţat că vizita va avea loc săptămâna viitoare.

Purtătoarea de cuvânt a Ministerului rus de Externe, Maria Zaharova, a declarat că Moscova este îngrijorată de escaladarea militară bruscă dintre cele două ţări vecine.

„Facem apel la prietenii noştri din Afganistan şi Pakistan să renunţe la această confruntare periculoasă şi să se întoarcă la masa negocierilor pentru a rezolva toate divergenţele prin mijloace politice şi diplomatice”, a scris ea pe Telegram.

Google News
Explorează subiectul
Comentează
Articole Similare
Parteneri