În momente de criză reală sau construită ca urgență, instituțiile politice, în special birocrația supranațională, nu mai avansează treptat cu „pași mici”, incrementali, așa cum e normal în politică, ci împing societatea și populația dominate birocratic cât mai departe posibil, prin mișcări radicale, pe multiple planuri, imposibil de urmărit sau digerat, menite a genera supunere.
Este excepționalismul politic, tradus în excepționalism legal și judiciar prin mutări și lovituri șocante, imposibil de parat: reforme radicale, transferuri masive de suveranitate, reglementări cuprinzătoare și crearea de precedente ireversibile.
Dacă poporul nu protestează la timp (și nu o face, dovadă fiind rezultatele politice la nivel de UE din ultimii 7 ani), birocrația supranațională se simte încurajată să continue cu aceeași pași maximali și șocanți.
Ideea centrală a strategiei, pe care au utilizat-o cândva și Hitler, Stalin sau Mao poate fi rezumată astfel: criza oferă o „fereastră de oportunitate” în care rezistența publică și națională este minimă (din cauza fricii, unității forțate sau lipsei de timp pentru dezbatere), deci se ia decizia maximală.
Cam asta face Bolojan de vreo 9 luni: reglementările cele mai severe și aberante, unele de-a dreptul naziste, trec de parlament fără dezbatere, iar scula judiciară închide cercul decizional și orice voce critică este redusă la tăcere. CCR dă undă verde oricărei nenorociri legislative, în timp ce instanțele de judecată se spală pe mâini, chit că judecătorii și procurorii sunt umiliți și obidiți ei înșiși de politica pașilor maximali.
Este pumnul de fier în mănușa de catifea.
Niciun compromis rezonabil nu este admis, dar meniul este servit în ambalaj elitist.
Ulterior, aberația legislativă și nenorocirea judiciară se normalizează și se folosește ca bază pentru următorul pas, care este și mai grav, și mai sever, și mai mono-sprâncenat. Iar populația, care nu a protestat la timp, nu va mai avea minimalul gest de auto-apărare și se va supune tuturor aberațiilor excepționaliste ale „salvatorului”.
Strategia pașilor maximali mizează pe șoc, viteză, ambiguitate legislativă și precedent judiciar care girează totul, sub motivația crizei și a luptei contra dușmanului, real sau inventat.
Conceptul descrie perfect pattern-ul observat de criticii eurosceptici, liberali clasici sau analiști realiști ai UE: „never let a good crisis go to waste” aplicat sistematic la nivel supranațional.
Pentru a fi mai ușor de înțeles, să luăm câteva exemple exemple din practica birocratică și legislativă a UE
1. Pandemia COVID-19 (2020-2022)
Criza sanitară a fost folosită pentru cel mai mare pas spre uniune fiscală și digitală de până atunci.
- NextGenerationEU, în valoare de 800 mld. €, a însemnat împrumuturi comune și prima datorie mutualizată reală a UE: programul a fost vândut ca „recuperare post-pandemie”, dar 40% din bani erau obligatoriu alocați tranziției verzi și 20% celei digitale; acest program a creat precedentul ca Bruxelles-ul să emită obligațiuni în numele tuturor și să condiționeze banii de reforme structurale (stat de drept, Green Deal etc.). Cel mai șocant eveniment din pandemie, condamnat (inutil) chiar și de CJUE, a fost „negocierea” de către Ursula von der Leyen cu CEO - ul Pfizer, Albert Bourla, a unui contract de achiziție centralizată de vaccinuri, de 35 de miliarde de euro, pe sms; am formulat moțiune de cenzură cpntra Comisiei Europene pe acest motiv. Moțiunea nu numai că a fost respinsă de majoritatea parlamentară europeană, dar a și fost utilizată contra mea și a acelor care am votat-o pentru a fi marginalizați, ostracizați și ștampilați drept „prieteni ai Moscovei”. Am dat Comisia Europeană în judecată la CJUE, pentru calomnie, dar șansele de a câștiga o asemenea luptă judiciară cu satrapii UE tind asimptotic către zero.
- Certificatul Digital COVID UE (Green Pass) – introdus ca măsură „temporară” de sănătate, a creat infrastructura tehnică pentru un sistem de ID digital centralizat (ulterior extins spre eIDAS 2.0 și wallet digital).
Pașii maximali: UE nu s-a limitat la achiziții comune de vaccinuri, ci a legat totul de agendele preexistente (clima, digitalizarea, supraveghere), obligând în comun pe toată lumea să suporte și costurile, și consecințele nesupunerii.
2. Schimbarea climatică (2019-prezent)
Așa – numit „urgență climatică” declarată de Parlamentul European în 2019 a “justificat” European Green Deal + Fit for 55 – cel mai ambițios pachet legislativ din istoria UE, care îmbină pseudo-știința cu ideologia salvatoristă.
Țintă: 55% reducere emisii până în 2030 (față de 1990) și neutralitate climatică 2050.
Cum se atinge ținta?
Falimentând economia. Interdicția vânzării mașini termice începând din 2035 a pus deja în genunchi economia Germaniei, Franței, Italiei.
Obligând pe toată lumea la taxe pentru amprenta de carbon. Umplând până la refuz conturile speculatorilor de certificate de CO2 și ale activiștilor extremist - climatici. ETS2 stabilește o taxă carbon pe clădiri și transport, un alt regulament stabilește Carbon Border Adjustment Mechanism (taxe vamale „verzi”) etc.
Totul a fost împachetat ca răspuns la „criza climatică existențială”, niciodată probată.
Pașii maximali: zeci de directive simultan, cu impact economic masiv asupra industriei și agriculturii, fără evaluări complete de costuri naționale (criticat chiar de state membre ca Germania sau Italia ulterior).
3. Războiul din Ucraina (2022-prezent)
Invazia rusă a declanșat REPowerEU (mai 2022) – planul de a elimina dependența de gaz rusesc „cât mai rapid posibil”.
- Ținte accelerate: 45% energie regenerabilă până în 2030 (de la 40%), diversificare masivă LNG, hidrogen, biomethan. Gazul american costă de patru ori mai mult decât cel rusesc. Hidrogenul, deși foarte provocator ca idee de energie infinită și ieftină, este extrem de instabil și stocarea lui este, de aceea, riscantă și costisitoare.
- Accelerare candidatură UE pentru Ucraina și Moldova (statut candidat în iunie 2022, screening finalizat rapid).
- Peste 200 de miliarde de euro aruncați în fundul regimului mafiot kievean, plus alte 90 de miliarde, “împrumut” pe cale de a fi mobilizat de UE, în ciuda veto - ului unor state membre.
- European Peace Facility (peste 12 mld. € ajutor militar comun), propuneri de procurement comun armament, fonduri comune pentru apărare.
Notă: azi, Macron și Merz încearcă să il înbuneze pe Putin pentru a relua exporturile de gaze către Germania și Franța.
Pașii maximali: nu doar sancțiuni, ci decuplare energetică în câțiva ani (ceea ce ar fi durat decenii în ritm normal) și avans spre uniune apărare/energy union.
4. Relația tensionată cu Trump
Tensiunile comerciale (amenințări cu tarife de 10-20% pe mașini europene, scepticism NATO, reducere ajutor Ucraina) sunt folosite pentru a accelera „autonomia strategică europeană”:
- Creștere cheltuieli apărare (ținta 2% NATO depășită colectiv prin presiuni), propuneri de obligațiuni comune pentru apărare. Germania a investită, în ultimii 4 ani, 100 de miliarde de euro anual în apărare, ridicând chiar pretenția de a avea arme nucleare. UE s-a împrumutat și se împrumută cu cca un trilion de euro, în condițiile în care are deja datorii scadente de 600 de miliarde (care se vor ridica la 900 de miliarde la finalul anului 2027).
- Întărire reguli interne (DSA, AI Act, Green Deal ca „scut” împotriva „populismului transatlantic”), sub masca unui recent inventat “suveranism european”.
- Diversificare lanțuri de aprovizionare (Critical Raw Materials Act) pentru a reduce dependența de SUA/China. Doar că, deocamdată, acest lucru scumpește de 3-4 ori costurile industriale.
Pașii maximali: fiecare declarație a lui Trump devine pretext pentru mai multă integrare centralizată la Bruxelles, prezentată ca „apărare a valorilor europene”.
5. Cum funcționează teoria pașilor maximali în cazul cenzurii ascunse sub conceptul de „scut democratic european”?
În octombrie 2025, ca o continuare “firească” a șocantei anulări a alegerilor prezidențiale din România (justificată oficial prin „ingerințe hibride ruse” și dezinformare, care nu au fost niciodată probate), s-a lansat propunerea oficială a „scutului democratic european” („European democratic shield”).
De săptămâna asta, UE are la Bruxelles un “centru pentru reziliență democratică”, chestie care nu face altceva decât să concretizeze ideea distopică din romanul 1984, de George Orwell: ministerul adevărului.
Sub titulatura nobilă de „protecție a democrației împotriva dezinformării și ingerințelor străine” se extind instrumente existente (Digital Services Act, Code of Practice on Disinformation, European Democracy Action Plan) spre:
- Monitorizare obligatorie pe platforme pentru a depista din timp și stopa preventiv „conținutul sistemic riscant” (inclusiv „narațiuni pro-ruse”, climato-sceptice, anti-vaccin, anti-migrație, critice la adresa Green Deal sau UE).
- Rețele de fact-checkers finanțate de UE (adesea cu bias ideologic clar), ca să spună adevărul oficial și să promoveze minciuna nobilă, în timp ce adevărurile alternative sunt cenzurate și combătute, uneori chiar cu sancțiuni penale ori cu blocarea conturilor bancare și a vizelor de călătorie.
- Amenzi uriașe, deplatforming, shadow-banning, cerințe de „transparență” algoritmi.
- Legături cu Eurojust/Europol pentru „hate speech” extins.
Pașii maximali: narativul crizei „ingerinței ruse” permite să se treacă de la moderarea voluntară a conținutului online la obligații legale cuprinzătoare, creând un aparat de supraveghere a discursului public la scară continentală, justificat ca „apărare a democrației”. Scutul nu are nimic democratic. Este excat invers. Este un scut împotriva disidenței interne, similar cu „patriot act”-ul american post-9/11.
Care sunt resorturile psihologice și mecanisme sociologice care fac oamenii să se supună și chiar să susțină auto-destructiv această politică?
Resorturi Psihologice (individuale):
- Frica existențială amplificată – amenințarea constantă (virus letal, planetă care arde, Putin la porți, Trump ca dictator) activează sistemul limbic, adică acea parte din creier care controlează emoțiile atavice (i se mai spune și creier reptilian, pentru că funcționează simplist, pe alternanța „luptă sau fugi”); sub comanda creierului reptilian, cortexul prefrontal (cel responsabil cu gândirea rațională) se blochează. Studii ale unor psihologi ca Milgram sau Asch arată că autoritatea amestecată cu frică înseamnă supunere în peste 60-70% din cazuri de indivizi supuși manipulării și pașilor maximali.
- Bias de autoritate și expertiză – sentințe de genul „Comisia Europeană/OMS/știința spune…” creează iluzia infailibilității.
- Disonanța cognitivă și eroarea costului ireparabil – după ce ai acceptat lockdown-uri sau taxe verzi, e dureros să recunoști că au costat enorm și n-au rezolvat nimic proporțional; creierul raționalizează „a fost necesar”, individul, la nivel de eu evocator, refuzând să accepte că a fost, realmente, prost.
- Virtue signaling și apartenență tribală – susținerea pașilor maximali semnalează prostului și rău-intenționatului ceva de genul: „sunt un om bun, progresist, european”; în mintea sa obișnuită cu clișeele și cu certitudinea din cadrul bulei în care s-a auto-încarcerat, opoziția l-ar face „extremist, egoist, climato-sceptic, putinist”, deci nu se atinge de niciun argument care i-ar contrazice apartenența tribală.
- Iluzia controlului – păpușa emoțională, obiect al strategiei pașilor maximali, crede că „cel puțin facem ceva mare și decisiv”.
Resorturi sociologice (colective):
- Groupthink și spirala tăcerii (Jensen, Noelle-Neumann) – media mainstream + elite academice/media/tech uniformizează narativul; disidenții sunt marginalizați.
- Teoria elitelor și a oligarhiei de fier (Michels, Pareto) – birocrația UE (Comisie, Parlament, Curte) are interes structural să-și extindă puterea; crizele sunt instrumente perfecte.
- Hegemonia culturală amestecată cu consensul fabricat (despre care vorbea Noam Chomsky încă din anii 80 ai secolului trecut determină forța cvasi-irepresibilă a narativului „nu există alternativă”. There is no alterantive - TINA - este nucleul excepționalismului economic, care face ca monopoluri opresive, tiranice chiar, ale marilor actori economici, să nu mai deranjeze pe nimeni, deși nu înseamnă altceva decât neo-feudalism.
- Normalizarea abuzului - conceptul este similar cu ceea ce se întâmplă cu abuzul domestic: primul pas maximal, prima bătaie aplicată nevestei sau copiilor, pare șocant, al doilea scandal este deja „normal”, al treilea apare ca fiind „necesar”.
- Dependenta structurală – milioane de joburi, subvenții, pensii, granturi depind de fonduri UE; complexul industrial al cenzurii conferă job - uri și averi consistente unor oengiști care, în viața reală, nu ar valora nici 3 copeici; de aceea, criticii riscă ostracizare economică/socială; ei sunt automat ștampilați drept extremiști, conspiraționiști, teroriști, negaționiști, putiniști.
- Polarizare afectivă – susținătorii văd orice critică drept un atac la „valorile europene” și la „proiectul european”. Implicit, ei susțin chiar și politici care le cresc facturile la energie cu 30-50% în fiecare an, sunt insensibili la exterminarea economică a săracilor (și, mai ales, a persoanelor cu dizabilități și a pensionarilor), nu îi preocupă migrația necontrolată și nu sunt interesați deloc de pierderea de suveranitate. Totul pentru că “dușmanul”, inventat dau real (Trump, Orban, suveraniștii, Putin) e mai rău.
Rezultatul: o masă critică de oameni aparent educați, urbani, dar dependenți de stat și de legacy media care acceptă (și votează pentru) politici care le erodează nivelul de trai și le aneantizează libertățile și identitatea națională, convinși fiind că fac parte din „arcada progresului”.
Este un fenomen de auto-distrugere „raționalizată”, istoric probată în alte sisteme centralizate (URSS, UE însăși în criza euro 2010 etc.).
Teoria pașilor maximali explică de ce UE iese mai centralizată și mai birocratică după fiecare criză, indiferent de rezultatele concrete (milioane de morți COVID în ciuda măsurilor, prețuri energie record post-REPowerEU, migrație climatică forțată etc.).
Deasemenea, teoria pașilor maximali explică, cel puțin pentru moment, de ce Bolojan rezistă la putere, deși are o uriașă rată de dezaprobare și neîncredere: 80%.
Strategia pașilor maximali funcționează pentru că exploatează slăbiciunile umane profunde: frica, orgoliul, mândria, conformismul și dorința de a aparține unui „proiect măreț”.
A funcționat la Hitler, Stalin, Mao, Kim Ir Sen.
Va funcționa mult și bine la Ursula & co.
___
Gheorghe Piperea, europarlamentar
Acest articol este finanțat de grupul ECR din Parlamentul European.
https://eur-lex.europa.eu/legal-content/RO/TXT/HTML/?uri=OJ:L_202501410
Comentează