Organizaţia Naţiunilor Unite pentru Educaţie, Ştiinţă şi Cultură (UNESCO) a votat sâmbătă pentru a include 14 noi situri, inclusiv oraşul indian Jaipur - supranumit "Oraşul Roz" -, ruinele oraşului Liangzhu din China şi "Câmpia ulcioarelor" din Laos, pe lista Patrimoniului Mondial, informează DPA potrivit Agerpres.
Oraşul fortificat comercial Jaipur a fost fondat în secolul al XVIII-lea de Sawai Jai Singh II. Aşezarea a fost construită conform unui plan hippodamic (plan urbanistic corespunzător unui oraş în care străzile sunt rectilinii şi se întretaie în unghi drept, formând "insule" urbane pătrate sau dreptunghiulare - n.r.), iar faţadele clădirilor din Centrul Vechi al acestei localităţi au fost vopsite uniform, într-o culoare distinctă, apropiată de aceea a teracotei.
În prezent, pe lista Patrimoniului Mondial UNESCO sunt incluse peste 1.000 de situri culturale şi naturale din 167 de ţări.
UNESCO a aprobat în cursul sesiunii sale de sâmbătă dimineaţă includerea pe această listă a movilelor funerare Dilmun din Bahrain, a reţelei de acvacultură Budj Bim creată de populaţia aborigenă Gunditjmara în Australia, a monumentelor funerare Mozu-Furuichi din Japonia şi a sitului minier Ombilin de pe insula indoneziană Sumatra, ce datează din era colonială olandeză.
În reuniunea de sâmbătă după-amiază, experţii de la UNESCO au inclus pe aceeaşi listă şi Erzgebirge (Munţii Metaliferi) - aflaţi la graniţa dintre landul german Saxonia şi regiunea cehă Boemia -, alături de un sistem de administrare a apei - construit în epoca romană în oraşul bavarez Augsburg - şi de minele de silex din Krzemionki, un sit preistoric aflat în Polonia.
Cancelarul landului german Saxonia, Michael Kretschmer, a mulţumit public pentru această includere, considerând că proiectul Erzgebirge reprezintă un exemplu de cooperare internaţională. Dosarul Munţilor Metaliferi, cunoscuţi sub denumirea "Erzgebirge" în Germania şi de "Krusnohori" în Cehia, a fost depus la UNESCO conţinând 17 elemente aflate pe teritoriul german şi cinci elemente aflate pe teritoriul ceh.
De asemenea, situl canadian de cioplituri şi picturi pe piatră realizate de tribul amerindian Blackfoot (Siksikaiiitsitapi) a fost inclus pe lista Patrimoniului Mondial UNESCO în cadrul sesiunii de sâmbătă după-amiază, alături de academiile neo-confucianiste Seowon din Coreea de Sud. Au mai fost incluse complexul de temple budiste Bagan din Myanmar şi comuna cehă Kladruby nad Labem, specializată în înmulţirea şi antrenarea cailor de atelaj cu rol ceremonial.
În acest an, Comitetul UNESCO s-a reunit la Baku, capitala Azerbaidjanului, un oraş aflat pe ţărmul Mării Caspice, pentru a analiza şi a vota 35 de dosare de situri propuse spre a fi incluse pe lista Patrimoniului Mondial. Această reuniune se va încheia pe 10 iulie.
În sesiunea de vineri, cinci situri noi au fost adăugate pe lista Patrimoniului Mondial, inclusiv oraşul antic Babilon, ale cărui ruine se află în Irak
UNESCO a inclus 14 noi situri, inclusiv oraşul indian Jaipur, pe lista Patrimoniului Mondial
Explorează subiectul
Articole Similare

0
„Harta Literară”, prima hartă interactivă a locurilor din cărți, se extinde la nivel național. După București, urmează Iași și Brașov
0

2.460
Crima care a șocat SUA: Fiul celebrului regizor a fost reținut. Și-a ucis părinții în propria locuință
2.460

42
Legea managementului cultural, rescrisă din temelii: Ministerul Culturii lansează dezbaterea publică
42

15
VIDEO „One Battle After Another”, filmul lui Paul Thomas Anderson cu Leonardo DiCaprio, ajunge pe HBO Max. Data premierei
15

2.671
VIDEO Donald Trump dă în judecată BBC și va solicita o sumă uriașă: Marea eroare comisă de televiziunea națională
2.671

1.375
Ediția Eurovision 2026, într-un moment de maximă tensiune: boicoturi, reveniri și un număr mic de participanți nemaiîntâlnit din 2004
1.375

20
Un cântec interpretat de Mariah Carey a doborât recordul de săptămâni petrecute pe primul loc în topul Billboard
20

13
Mii de gheţari ameninţaţi cu dispariţia în fiecare an din cauza schimbărilor climatice (studiu)
13

14
Prieteniile dintre delfini acţionează ca un ser natural antiîmbătrânire (studiu)
14

49
Muzeul Luvru din Paris a fost închis luni din cauza unei greve a angajaţilor
49

35
Mii de urme de dinozauri, descoperite în Parcul Naţional Stelvio din Italia
35

139
O petrecere de nuntă din Germania s-a încheiat cu o bătaie generală; mireasa a fost spitalizată
139

14
Al doilea sezon al serialului TV "Fallout" explorează povestea din jocul video "New Vegas"
14





















Comentează