Un bărbat din Olt, reținut după ce a încălcat ordinul de protecție pentru fiica sa de 11 ani

Autor: Alexandra Pricop

Publicat: 26-09-2025 15:32

Article thumbnail

Sursă foto: freepik.com

Un bărbat în vârstă de 56 de ani, din comuna Fălcoiu, care ar fi încălcat ordinul de protecţie emis de instanţă pentru fiica sa în vârstă de 11 ani, a fost reţinut de poliţişti, a informat, vineri, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliţie Judeţean (IPJ) Olt, Claudiu Şerban.

Acesta a precizat că reţinerea a avut loc noaptea trecută, printr-o ordonanţă emisă de un procuror de la Parchetul de pe lângă Judecătoria Caracal, după ce joi seara, poliţiştii au fost sesizaţi de către o femeie în vârstă de 48 de ani, din Fălcoiu, soţia bărbatului, privind un conflict în familie, produs în locuinţă.

"Din verificările efectuate, s-a stabilit că între femeie şi soţul său ar fi avut loc o stare conflictuală, în cadrul căreia acesta i-ar fi adresat ameninţări. Deşi femeia nu a dorit să depună plângere, întrucât s-a constatat existenţa unui risc iminent, poliţiştii au emis pe numele bărbatului un ordin de protecţie provizoriu pentru 5 zile. De asemenea, întrucât bărbatul a fost identificat la locuinţa din comuna Fălcoiu, unde se afla şi fiica sa, o minoră de 11 ani, faţă de care exista deja un ordin de protecţie, în cauză a fost întocmit dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunii de încălcare a ordinului de protecţie", a precizat reprezentantul IPJ Olt.

Potrivit unor surse judiciare, între cei doi soţi din Fălcoiu au avut loc stări conflictuale în mod repetat, fiind emise de mai multe ordine de protecţie provizorii, după care se împăcau şi bărbatul revenea în locuinţă.

În primele opt luni ale acestui an, în judeţul Olt au fost înregistrate 595 de cazuri de violenţă domestică, cele mai multe (323) având loc în mediul rural.

Google News
Comentează
Articole Similare
Parteneri