Ion Țiriac a comentat public episodul tensionat dintre Sorana Cîrstea și Naomi Osaka, petrecut în timpul meciului de la Australian Open, lansând critici directe la adresa jucătoarei japoneze.
Fostul mare tenismen și om de afaceri s-a declarat deranjat atât de atitudinea afișată de Osaka pe teren, cât și de ținuta aleasă pentru partidă, subliniind că aceste aspecte nu sunt în concordanță cu spiritul competiției și cu respectul față de adversar.
Partida din turul al doilea a fost una tensionată
La un moment dat, Naomi Osaka a cerut un time-out medical și a părăsit temporar terenul, lucru care a amplificat nervozitatea. Ulterior, la fileu, cele două jucătoare au avut un schimb de replici, după ce Sorana Cîrstea a reclamat faptul că Osaka a strigat de mai multe ori „Come on!” între primul și al doilea serviciu al româncei. Meciul s-a încheiat cu victoria japonezei, scor 6-3, 4-6, 6-2.
Osaka, îmbrăcată cu o fustă mini plisată peste pantaloni largi
Comentând aceste episoade, Ion Țiriac s-a declarat surprins și de ținuta purtată de Naomi Osaka la Melbourne. Acesta nu a înțeles cum sponsorul tehnic al sportivei a fost de acord cu un astfel de echipament. Osaka a intrat pe teren îmbrăcată cu o fustă mini plisată peste pantaloni largi, iar la meciul din primul tur a atras atenția și prin accesorii neobișnuite, precum o umbrelă și un voal, toate parte din colaborarea sa cu Nike.

„Eu mi-aduc aminte, şi vă spun poveşti de acum 50 de ani sau cât era, când sportul alb s-a terminat şi a fost un şoc pentru noi toţi. Întrebaţi-l pe domnul «Tănase», că jucam dublu cu dumnealui, sau Năstase, cum îl cheamă.
În săptămâna după ce au dat drumul la culori şi nu ştiu ce, ne-am prezentat în Statele Unite, nu-mi aduc aminte unde, în pijamale. Şi au spus «Asta e interzis». Acum te întreb şi o iau pe altă parte: cum e posibil ca prietenul meu de la Nike, patronul, pe care îl cunosc, să facă o ţinută ca asta? Unde suntem, la circul Struţki?”, a admis Țiriac, citat de as.ro.
„După câte am văzut eu, Sorana a făcut o greşeală capitală”
Ion Țiriac consideră că Sorana Cîrstea a comis o eroare majoră în timpul partidei, moment care, în opinia sa, a influențat decisiv deznodământul jocului. Miliardarul a subliniat că acel detaliu a înclinat balanța pe final, în timp ce Naomi Osaka a avut o prestație solidă și constantă.
„După câte am văzut eu, Sorana a făcut o greşeală capitală. În momentul în care s-a dus, are dreptul la cele două seturi, la 10 minute. A venit înapoi. 22 de minute doctorul. Doctorul are alea 5 minute sau 4. Eu, dacă eram Sorana, după 10 minute, nu după 4, îmi luam rachetele, spuneam «Mulţumesc, nu s-a respectat regulamentul, eu am plecat acasă».
Pe de altă parte, Osaka, o cunoaştem toţi. Cea care a câştigat US Open nu mai există demult. Dar e în regulă. Atât timp cât sunt regulile astea care sunt confuze, şi permit aşa ceva… A jucat bine (n.r. – Sorana), a jucat ca lumea, a avut un gol după acea jumătate de oră care s-a întâmplat şi după aia i s-a tras toată treaba. Nu am văzut tot, aşa că nu pot să-mi dau cu părerea!”, a transmis fostul tenismen.





























Comentează