100 de sancţiuni în valoare de peste 42.000 lei în domeniul transportului de persoane

Autor: Cătălin Lupășteanu

Publicat: 25-01-2026 23:40

Article thumbnail

Sursă foto: iStock

Poliţiştii din cadrul Brigăzii Rutiere au aplicat, în perioada 23-25 ianuarie, 101 sancţiuni contravenţionale în valoare de aproximativ 42.400 de lei în urma unor verificări în domeniul transportului de persoane, potrivit Agerpres.

Potrivit unui comunicat transmis, duminică, de Brigada Rutieră, acţiunea a vizat verificarea legalităţii efectuării transportului de persoane în regim de taxi şi în regim de transport alternativ.

Astfel, au fost aplicate 32 de sancţiuni pentru nerespectarea prevederilor Legii 38/2003 privind transportul de persoane în regim de taxi şi în regim de închiriere, 9 sancţiuni pentru nerespectarea prevederilor OUG 49/2019 privind activităţile de transport alternativ cu autoturism şi conducător auto, 56 pentru nerespectarea prevederilor OUG 195/2002 privind circulaţia pe drumurile publice, 3 pentru lipsă RCA şi una pentru lipsă ITP.

În cadrul acţiunii, au fost reţinute 18 certificate de înmatriculare (14 taxi, 4 transport alternativ) pentru deficienţele tehnice constatate şi au fost retrase 4 plăcuţe cu numărul de înmatriculare, precizează sursa citată.

De asemenea, în două situaţii a fost dispusă suspendarea dreptului de utilizare a vehiculului. A

Google News
Explorează subiectul
Comentează
Articole Similare
Parteneri