Guvernul ar urma să definitiveze săptămâna aceasta pachetul de măsuri pentru relansarea economiei asupra căruia vrea să-şi asume răspunderea în parlament pe 29 ianuarie, alături de proiectul privind reforma administraţiei publice locale, informează Rador Radio România.
PSD pledează, între altele, pentru credit fiscal majorat, garanţii pentru IMM-uri şi deduceri suplimentare pentru investiţiile în cercetare-dezvoltare.
Premierul Ilie Bolojan a declarat recent la RRA că două treimi dintre primăriile din România au nevoie de reduceri de personal, iar reforma administraţiei va reduce cheltuielile cu personalul cu 10%, va descentraliza decizia către autorităţile locale şi va stimula performanţa.
El a precizat că cele două proiecte vor sta la baza construcţiei bugetului din acest an, care ar putea să depăşească 2.000 de miliarde de lei, să se bazeze pe un deficit de 6% şi pe o inflaţie de 4%.
Ministerul de Finanţe ar urma să prezinte săptămâna aceasta principalii indicatori ai proiectului de buget.





























Comentează