Un bărbat a fost rănit în urma unui incendiu - El a suferit arsuri pe 20% din corp - Focul a fost provocat de un scurtcircuit produs la un frigider

Autor: Cătălin Lupășteanu

Publicat: 22-01-2026 11:39

Article thumbnail

Sursă foto: miaminewconstructionshow.com

Un bărbat dintr-o comună din judeţul Neamţ a suferit arsuri pe 20% din suprafaţa corpului în urma unui incendiu provocat de un scurtcircuit la un frigider, potrivit news.ro

Reprezentanţii Inspectorratului pentru Situaţii de Urgenţă Neamţ au anunţat că pompierii au fost solicitaţi să intervină, joi, la ora 4.26, la un incendiu produs la o casă din comuna Păstrăveni. 

”Până la sosirea pompierilor din interiorul locuinţei s-a autoevacuat un bărbat în vârstă de 53 de ani. Bărbatul care prezenta arsuri pe 20% din suprafaţa corpului (cap, spate, membre superioare) a fost preluat de echipajul SMURD. Ulterior, pacientul a fost predat unui echipaj de la SAJ (venit în întâmpinare) care l-a transportat la UPU Piatra-Neamţ”, au afirmat reprezentanţii ISU Neamţ.

Ei au menţionat că incendiul s-a manifestat în interiorul unei camere şi exista posibilitatea extinderii la întreaga locuinţă.  

”Forţele de intervenţie au acţionat pentru localizarea şi lichidarea incendiului în urma căruia au ars bunurile din interiorul camerei (obiecte de mobilier, materiale textile, aparate electrocasnice şi articole de uz casnic). Din păcate un căţel a fost găsit decedat în interiorul camerei”, au mai transmis pompierii.

Ei au precizat că cel mai probabil incendiul a fost cauzat de un scurtcircuit la un frigider defect.

Google News
Explorează subiectul
Comentează
Articole Similare
Parteneri