Trupurile neînsuflețite ale celor șapte suporteri greci care și-au pierdut viața în gravul accident rutier produs în apropiere de Lugoj au ajuns, joi, la Aeroportul Internațional Timișoara, unde au fost aduse cu mașini funerare pentru repatriere.
Guvernul Greciei a trimis o aeronavă militară specială pentru a prelua sicriele și a le transporta în Grecia. Înainte de îmbarcarea acestora în avion, va fi oficiată o slujbă religioasă, la salonul oficial al aeroportului, de către preoți, în prezența autorităților și a reprezentanților greci.
Tot astăzi, doi dintre cei trei supraviețuitori ai accidentului au fost transportați către Grecia, tot cu avionul. Medicii au stabilit că starea lor de sănătate permite deplasarea aeriană. Potrivit informațiilor din presa elenă, unul dintre răniți va continua tratamentul într-un spital din Salonic, iar celălalt a fost externat după îngrijirile medicale primite în România.
Accident cumplit în România, în drumul spre Germania
Cel de-al treilea supraviețuitor rămâne, deocamdată, internat la Spitalul Județean din Timișoara, fiind într-o stare mai gravă. Acesta a fost supus unei intervenții chirurgicale în cursul nopții, iar medicii nu îl consideră încă suficient de stabil pentru a fi transportat.
Accidentul s-a produs după ce microbuzul în care se aflau suporterii, care se deplasau din Grecia către Franța, a intrat frontal într-un TIR, după o manevră considerată inexplicabilă a șoferului. Potrivit rezultatelor preliminare ale necropsiei, șoferul ar fi consumat substanțe interzise.
Ancheta este în desfășurare. Microbuzul urmează să fie supus unei expertize tehnice, iar specialiștii vor analiza inclusiv posibile defecțiuni ale sistemelor de direcție, după ce unul dintre supraviețuitori a declarat că vehiculul ar fi avut o problemă tehnică înainte de impact.
Toate cele șapte victime erau suporteri ai echipei PAOK, iar tragedia a provocat un val de emoție atât în România, cât și în Grecia.






























Comentează