Comisia Europeană a cerut platformei X, deţinută de Elon Musk, să extindă perioada de păstrare a tuturor documentelor interne legate de chatbotul său de inteligenţă artificială, Grok, în timp ce autorităţile europene verifică respectarea regulilor privind conţinutul ilegal, după apariţia unor imagini sexualizate generate de AI, transmite Reuters.
Decizia a fost anunţată joi de Comisia Europeană, care a precizat că ordinul de conservare a documentelor, transmis iniţial anul trecut şi vizând algoritmii şi modul de diseminare a conţinutului ilegal, va fi prelungit până la finalul anului 2026. Măsura îi permite Comisiei să solicite ulterior acces la documente interne relevante, în cazul în care consideră necesar.
”Este un mesaj clar către platformă: păstraţi documentele interne, nu le eliminaţi, pentru că există îndoieli legate de conformitate şi trebuie să le putem accesa dacă le cerem explicit”, a declarat purtătorul de cuvânt al Comisiei, Thomas Regnier.
Autorităţile europene au subliniat că această decizie nu înseamnă automat deschiderea unei noi investigaţii formale în baza Digital Services Act, cadrul legislativ care obligă marile platforme online să combată conţinutul ilegal şi nociv.
Reacţiile critice s-au intensificat în mai multe state membre
Suedia a condamnat public imaginile generate de Grok, după ce un prompt al unui utilizator ar fi vizat-o pe o persoană publică de rang înalt.
Premierul suedez Ulf Kristersson a calificat imaginile drept ”o formă de violenţă sexualizată”, descriindu-le ca ”dezgustătoare, inacceptabile şi ofensatoare”.
Şi în Marea Britanie, premierul Keir Starmer a cerut din nou platformei X ”să ia măsuri urgente”, după ce Internet Watch Foundation a raportat că Grok ar fi fost folosit pentru a genera imagini sexualizate cu minori. Organizaţia a declarat că a identificat materiale cu caracter criminal care implică copii cu vârste între 11 şi 13 ani.
”Instrumente precum Grok riscă să aducă imaginile sexuale generate de AI cu copii în zona de mainstream. Acest lucru este inacceptabil”, a transmis Ngaire Alexander, responsabil al liniei de raportare din cadrul fundaţiei.
Platforma X nu a oferit imediat un comentariu oficial. Anterior, contul de siguranţă al companiei a afirmat că elimină orice conţinut ilegal, inclusiv materialele de abuz sexual asupra copiilor, şi suspendă permanent conturile implicate, susţinând că utilizarea sau solicitarea către Grok de a produce conţinut ilegal atrage aceleaşi sancţiuni ca încărcarea directă a unui astfel de material.






























Comentează