Silvestru Șoșoacă, audiat în dosarul exploziv al fostei soții: 'PE o iubește ca pe un spin în ochi, am înțeles că i se va ridica imunitatea'

Autor: Nicoleta Nicolau

Publicat: 25-09-2025 16:48

Actualizat: 29-09-2025 15:28

Article thumbnail

Sursă foto: captura Romania tv

Silvestru Șoșoacă, fostul soț al eurodeputatei Diana Șoșoacă, a fost audiat în dosarul exploziv al acesteia. Declarațiile lui au șocat: „Parlamentul European o iubește ca pe un spin în ochi, am înțeles că i se va ridica imunitatea”.

Silvestru Șoșoacă, fostul soț al eurodeputatei Diana Șoșoacă, s-a prezentata astăzi pentru audieri la Parchetul General, în dosarul în care fosta sa soție este vizată de 11 capete de acuzare.

Acesta a făcut declarații explozive despre dosarele penale ale liderului SOS România și acuzațiile care planează asupra acesteia.

Silvestru Șoșoacă, audiat la Parchetul General

„Sechestrare n-a fost! A fost o discuție și o ceartă între două femei rele amândouă. Și jurnalista italiancă, și românca noastră, încă soția mea, s-au certat de mama focului”, a spus Silvestru Șoșoacă, întrebat despre incidentul în care Diana Șoșoacă este acuzată că ar fi reținut o jurnalistă străină.

Întrebat de ce își numește fosta soție „rea”, Silvestru a replicat: „Din nimic s-au luat la ceartă. Eu nici nu eram în cameră, am auzit doar voci ridicate”.

Parchetul General cere ridicarea imunității Dianei Șoșoacă

În ceea ce privește procesele cu eurodeputata, fostul soț a confirmat că este în plin divorț: „S-a terminat fondul și acum suntem în apel. Mi-a cerut milioane de euro, nici eu nu știu de ce.”

Despre anchetele penale în care este implicată Diana Șoșoacă, Silvestru a comentat ironic: „Am înțeles că i se va ridica imunitatea. Da, și cred că Parlamentul European, la cât de tare o iubește, ca pe un spin în ochi... sigur o să o rețină. Doamne ajută! Eu nu am încredere decât în justiția divină.”

„Nu cred în justiția lor, doar în cea divină”

Totuși, a adăugat că nu dorește răzbunare: „Nu neapărat să fie reținută. Vreau doar să se facă dreptate pe lumea asta. Și dreptatea, indiferent ce ar fi, trebuie să primeze.”

Referindu-se la dosarele penale ale fostei soții, Silvestru Șoșoacă a mai precizat: „10 din cele 11 capete de acuzare nu au nicio legătură cu mine.”

Declarațiile sale vin în contextul în care Parchetul General a cerut ridicarea imunității parlamentare a Dianei Șoșoacă pentru mai multe acuzații grave, inclusiv lipsire ilegală de libertate, ultraj și promovarea ideilor extremiste.

Google News
Comentează
Articole Similare
Parteneri