Protecția spațiului aerian al Republicii Moldova a devenit o prioritate strategică, a subliniat ministrul Apărării, Anatolie Nosatîi, în cadrul raportului prezentat astăzi în forul legislativ. Ministrul a explicat că, în contextul războiului din Ucraina, un radar recent achiziționat este acum funcțional și oferă țării capacitatea de supraveghere a spațiului aerian, comunică Moldpres, citat Radio Rador România.
„În contextul războiului din Ucraina, protecția spațiului aerian a devenit o prioritate strategică pentru toate statele din regiune. Radarul achiziționat de Republica Moldova este funcțional și oferă capacitatea de supraveghere a spațiului aerian. Strategia Militară pentru următorii 10 ani, până în 2035, prevede dezvoltarea etapizată a sistemelor de interceptare aeriană, inclusiv prin programe de asistență internațională. Construirea unui sistem complet de apărare aeriană necesită timp, investiții și cooperare internațională. Acest proces a început și continuă”.
Nosatîi a explicat că investițiile în modernizarea Armatei Naționale sunt transparente și respectă legislația: „Toate procedurile de achiziții sunt publice pe platforma MTender și pot fi verificate de orice cetățean. Procedurile au fost verificate de Centrul Național Anticorupție și nu au fost constatate abateri. Sprijinul Uniunii Europene pentru modernizarea Armatei Naționale a crescut de la aproximativ 7 milioane de euro în anul 2022 la aproximativ 60 milioane de euro în anul 2025. Le sunt recunoscător contribuabililor europeni pentru fiecare euro investit în securitatea moldovenilor”.
Ministrul a subliniat și importanța profesionalizării forțelor armate, inclusiv a corpului de rezerviști și a militarilor prin contract, menținând în paralel serviciul militar în termen ca element de reziliență națională:
„Modernizarea armatei include și procesul de profesionalizare a forțelor armate. Politica Ministerului Apărării urmărește creșterea ponderii militarilor prin contract și consolidarea corpului de rezerviști instruiți. În același timp, serviciul militar în termen rămâne un element important al rezilienței naționale.
Această abordare reflectă tendințele internaționale. Letonia a reintrodus serviciul militar obligatoriu în anul 2023. Croația va reintroduce serviciul militar în anul 2026. Danemarca a extins serviciul militar pentru a include și femeile. În Germania, Franța și Polonia, dezbaterea privind serviciul militar este activă. Aceste evoluții arată o realitate nouă: securitatea europeană trece printr-o perioadă de transformare”.
În concluzie, șeful de la Apărare a menționat că „Republica Moldova are nevoie de o armată pregătită, modernă și profesionistă, iar investițiile în apărare reprezintă investiții în stabilitate, dezvoltare economică și siguranță pentru cetățeni”.




























Comentează