Camera superioară a Parlamentului elveţian a votat în favoarea construirii de noi centrale nucleare, interzise prin referendum din 2017, au relatat mass-media elveţiene, informează joi EFE, potrivit Agerpres.
Cu sprijinul majoritar al senatorilor de centru-dreapta, modificarea legii energiei nucleare a fost aprobată miercuri cu 26 de voturi pentru şi 12 împotrivă, urmând să fie transmisă şi Consiliului Naţional, camera inferioară a Parlamentului elveţian.
"Dezvoltarea energiilor regenerabile nu progresează suficient de repede pentru a răspunde nevoilor energetice ale Elveţiei (...). Trebuie să lăsăm opţiunea nucleară deschisă", a subliniat consilierul partidului Liberal-Radical (PLR), Thierry Burkat.
Verzii, care s-au opus măsurii împreună cu socialiştii, şi-au arătat intenţia de a supune reforma unui referendum dacă aceasta va fi aprobată şi în camera inferioară.
"Chiar dacă am începe acum, nu ar exista centrale electrice noi în 2050 (...). Cu energia nucleară, nu facem decât să ne creştem dependenţa de străinătate", a subliniat membra Partidului Socialist (PS), Mathilde Crevoisier Crelier, amintind că Rusia, Uzbekistan şi Kazahstan se numără printre cei mai mari producători de uraniu.
Potrivit datelor Asociaţiei Nucleare Mondiale, acestor ţări li se alătură, de asemenea, Canada, Namibia, Australia şi China.
În plus, problema gestionării deşeurilor nucleare rămâne nerezolvată "după 60 de ani", a reamintit parlamentara Verzilor, Maya Graf.
Verzii au criticat, de asemenea, sprijinul pentru centralele nucleare chiar în ziua în care se împlinesc 15 ani de la accidentul nuclear de la Fukushima (Japonia), provocat de un cutremur şi un tsunami soldat cu peste 15.000 de morţi.
Acest accident a determinat Elveţia să adopte în 2011 un angajament de a renunţa la energia nucleară în favoarea celei regenerabile, completată cu cea fosilă, în aşa-numita Strategie Energetică 2050, care a fost aprobată definitiv prin referendum în 2017.
Patru centrale nucleare sunt active în Elveţia de aproximativ 40 de ani, după închiderea celei situate în Muhleberg în urmă cu şapte ani, şi produc 32% din energia naţională, conform datelor din 2023.
Începând cu 2033 se aşteaptă noi închideri de centrale, deşi se examinează posibilitatea de a prelungi viaţa unor instalaţii dincolo de 60 de ani.




























Comentează