Sărbătorile zilei din 19 decembrie 2025 - Sf. Mc. Bonifatie; Sf. Aglaia; Sf. Ier. Grichentie, episcopul Etiopiei

Autor: Denisa Miron, Colaborator

Publicat: 19-12-2025 08:27

Article thumbnail

Sursă foto: Sarbatorile Zilei

Sărbătorile zilei din 19 decembrie 2025 - Sf. Mc. Bonifatie; Sf. Aglaia; Sf. Ier. Grichentie, episcopul Etiopiei

Ortodoxe

Sf. Mc. Bonifatie; Sf. Aglaia; Sf. Ier. Grichentie, episcopul Etiopiei

Greco-catolice

Sf. m. Bonifaciu

Romano-catolice

Fer. Urban al V-lea, pp.

Sărbătorile zilei 

Sfântul Mucenic Bonifatie și Sfânta Aglaia sunt pomeniți în calendarul creștin ortodox în ziua de 19 decembrie.

Sfântul Bonifatie a trăit în timpul împăratului Dioclețian (284-305) și slujea unei femei care făcea parte din aristocrația romană, pe nume Aglaia, fiica prefectului Romei.

'Aceasta fiind tânără și frumoasă la față, având multe averi ce-i rămăseseră de la părinții ei și ducând o viață liberă, fără bărbat legiuit, își petrecea zilele sale în desfrâu și în păcate, fiind biruită de patima cea firească a neputinței trupești. Ea avea la dânsa un om, ca slugă credincioasă a casei și a toată avuția ei, cu numele de Bonifatie, tânăr și frumos la chip. Cu acesta viețuia în necurăție. Nu spre rușinare se vorbește aceasta, căci degrabă se va spune fericita și minunata schimbare a acestora. Pentru că, fiind lăudați sfinții lui Dumnezeu, nici păcatele lor cele mai dinainte nu se tac'. (Viețile Sfinților)

Bonifatie, deși slujea păcatului, avea și fapte bune vrednice de laudă: 'către cei săraci, era milostiv, către cei străini avea dragoste și către cei ce pătimeau în nevoi, avea durere de inimă. Pe unii cu milostivire miluindu-i, pe alții cu dragoste odihnindu-i și altora cu durere de inimă ajutându-le; totdeauna avea în mintea sa dorința ca să-și îndrepteze cândva viața sa'. (Viețile Sfinților)

La fel și Aglaia era milostivă și avea evlavie către Sfinții Mucenici.

După un timp, viața lor s-a schimbat într-un mod minunat: Bonifatie, trimis de Aglaia, a mers în ținutul Ciliciei pentru a aduce oseminte de martir (persecuțiile erau la apogeu), căci se aflase că prin ele se dobândesc tămăduiri și ajutor.

Ajuns acolo și văzând râvna și credința mucenicilor, se convertește și este el însuși dat pe mâinile călăilor. A fost chinuit cumplit și omorât, iar trupul său a fost răscumpărat cu bani mulți de tovarășii săi care i-au găsit trupul într-un loc în care păzeau soldații pentru ca trupurile mucenicilor să nu fie luate de creștini.

Tovarășii săi, aceia care îl însoțiseră pentru căutarea sfintelor moaște, 'văzând trupul, l-au cunoscut și luând capul lui care zăcea deoparte, l-au lipit de trup. Atunci l-au cunoscut că este Bonifatie, s-au mirat foarte și s-au rușinat de gândurile lor de rău grăite pentru dânsul și se temeau să nu pătimească vreun rău pentru osândirea sfântului cu gândurile lor urâte și pentru că au râs de viața lui, neștiind inima lui cea bună și nici voia lui'. (Viețile Sfinților)

'Apoi, căutând ei la fața sfântului cu spaimă au văzut că sfântul câte puțin și-a deschis ochii săi și, privindu-i cu dragoste, le-a zâmbit și, cu fața luminându-se, le-a arătat că le iartă lor greșelile. Iar ei, spăimântându-se și mai mult, lăcrimau zicând: 'Nu pomeni, robule al lui Hristos, fărădelegile noastre, căci cu nedreptate osândeam viața ta și nebunește râdeam de tine'. Apoi, dând păgânilor cinci sute de galbeni, au luat trupul și capul Sfântului Bonifatie și, ungându-l cu aromate, l-au înfășurat în pânză curată care era pregătită pentru aceea și, punându-l în raclă, s-au întors ducând pe mucenicul doamnei sale'. (Viețile Sfinților)

Mai târziu, Aglaia a zidit o biserică mare în numele Sfântul Mucenic Bonifatie, chiar în mijlocul Romei, în care a mutat moaștele sfântului mucenic.

'După aceasta, fericita Aglaida, împărțindu-și averile sale la săraci și scăpătați, s-a lepădat de lume și a viețuit cincisprezece ani în mare pocăință, a adormit întru Domnul și s-a adăugat către Sfântul Mucenic Bonifatie, fiind pusă lângă mormântul lui'. (sursa: Viețile Sfinților - paginiortodoxe.tripod.com)

Google News
Explorează subiectul
Comentează
Articole Similare
Parteneri