Ministrul Afacerilor Externe, Teodor Meleşcanu, a avut marţi o întrevedere cu negociatorul-şef al Uniunii Europene pentru Brexit, Michel Barnier, în cadrul unei vizite întreprinse de oficialul european la Bucureşti, context în care şeful diplomaţiei l-a asigurat pe acesta că echipa de negociere se bucură de încrederea şi susţinerea României informează Agerpres.
Potrivit unui comunicat remis de MAE, negociatorul-şef al Uniunii Europene a făcut o prezentare a stadiului negocierilor pentru Brexit şi a perspectivelor care se întrevăd pentru viitorul acestora. Oficialul european a remarcat, în mod deosebit, colaborarea foarte bună dintre structura pe care o conduce şi România.
La rândul său, ministrul Teodor Meleşcanu l-a asigurat pe Michel Barnier că echipa de negociere se bucură de încrederea şi susţinerea României, mai ales în condiţiile în care ţara noastră va prelua, în primul semestru al anului 2019, Preşedinţia Consiliului Uniunii Europene.
Ministrul Afacerilor Externe a subliniat că este esenţial pentru interesele comune agrearea unui acord pentru Brexit care să permită o ieşire ordonată şi predictibilă a Marii Britanii din Uniunea Europeană.
De asemenea, şeful diplomaţiei române a transmis că ţara noastră consideră necesară menţinerea unităţii celor 27 de state membre în ceea ce priveşte principiile şi liniile directoare convenite la nivelul Uniunii Europene pentru negocieri.
Ministrul Teodor Meleşcanu a notat şi interesul deosebit pe care România îl acordă statutului pe care îl vor avea cetăţenii Uniunii Europene aflaţi în Marea Britanie după Brexit, în condiţiile în care există o comunitate semnificativă de cetăţeni români. Şeful diplomaţiei române a apreciat pozitiv progresele înregistrate de negocieri, mai ales la acest capitol şi a subliniat că România îşi doreşte ca toţi cetăţenii români care sunt rezidenţi în Marea Britanie să poată continua să locuiască, să muncească şi să studieze în aceleaşi condiţii ca până acum şi după Brexit.
Ministrul Afacerilor Externe a transmis că România îşi doreşte protejarea integrităţii Pieţei Unice şi a indivizibilităţii celor patru libertăţi fundamentale. În acelaşi timp, Teodor Meleşcanu a subliniat că este important să se menţină o relaţie apropiată între UE şi Marea Britanie, bazată pe un echilibru între drepturi şi obligaţii, după Brexit, mai informează MAE.
România sprijină UE în negocierile pentru Brexit, asigură Teodor Meleșcanu
București
12°C
Articole Similare

20
Decretul privind instituirea Zilei Limbii Române în Ucraina, semnat de Volodimir Zelenski
20

354
Eforturi de mediere - Turcia intervine între Iran și SUA
354

9
Alegeri legislative în Nepal: Majoritate absolută pentru partidul rapperului devenit primar al capitalei Kathmandu
9

2.705
Incendiu la bordul portavionului Gerald Ford, dislocat în Orientul Mijlociu - Precizările armatei SUA
2.705

3.776
Prima reacție din SUA după discursul noului ayatollah iranian: o întrebare cheie rămâne fără răspuns
3.776

2.750
Documente semnate la București: România intră în coproducția de armament cu Ucraina și își leagă sistemul energetic de Kiev. Prevederi pentru românii din Ucraina și pentru cereale
2.750

2.592
Manipulare uriașă în Online – Avioanele americane din România generează o nouă isterie: „NU înseamnă intrarea țării noastre în război”
2.592

2.063
Un înalt oficial SUA dă cea mai proasta veste în explozia prețului la carburanți: Nu suntem pregătiți săescortăm petroliere prin Strâmtoarea Ormuz
2.063

67
Israelul extinde zona de aplicare a ordinului de strămutare transmis populaţiei libaneze
67

5.576
Prima declarație făcută de noul lider suprem al Iranului: „Toate bazele americane o să fie atacate!”
5.576

173
Prioritățile lui Trump - Ce este mai important decât prețul petrolului: "Nu voi lăsa niciodată ca acest lucru să se întâmple"
173

73
Vot în parlamentul elvețian - Elveția revine la energia nucleară
73

2.130
VIDEO Școala și Biserica - Nicușor Dan a făcut lumină în privința celor mai spinoase subiecte discutate cu Zelenski
2.130

















Comentează