Partidul rapperului devenit primar al capitalei nepaleze Kathmandu, Balendra Shah, a obţinut majoritatea absolută a mandatelor în Camera Reprezentanţilor, a anunţat joi seara Comisia Electorală proclamând rezultatele definitive ale alegerilor legislative organizate pe 5 martie, informează AFP, potrivit Agerpres.
Având la dispoziţie cele 182 de mandate obţinute de Partidul Naţional Independent (RSP, de centru), "Balen" Shah, în vârstă de 35 de ani, care l-a învins în acest scrutin pe şeful guvernului răsturnat în septembrie 2025 în timpul insurgenţei tinerilor din Generaţia Z, ar urma să fie numit în curând prim-ministru.
Astfel, victoria sa marchează apariţia în Nepal a unei noi generaţii de lideri.
După RSP, partidul Congresului Nepalez, pivot al coaliţiilor care s-au succedat la putere de la abolirea monarhiei în 2008, a câştigat doar 38 din cele 265 de locuri ale camerei inferioare ale Parlamentului, iar Partidul Comunist al fostului prim-ministru KP Sharma Oli a obţinut 25 de locuri.
Conform procedurii, Comisia Electorală urmează acum să valideze numele propuse de fiecare partid pentru a ocupa cele 110 locuri alocate proporţional, cel mai probabil până pe 19 martie.
Balendra Shah va trebui apoi să mai aştepte câteva zile înainte de a prelua funcţia.
"Odată ce Comisia va transmite rezultatele preşedintelui, acesta va cere reprezentanţilor aleşi ai RSP numele candidatului lor pentru funcţia de prim-ministru", a explicat pentru AFP expertul în drept constituţional Bipin Adhikari. Abia după aceea acesta va fi numit în mod oficial.
Un muzician care se bucura de popularitate, Balendra Shah s-a impus în 2022 în cursa pentru primăria oraşului Kathmandu la finalul unei campanii fulger, desfăşurată în mare parte pe reţelele sociale.
Alăturându-se partidului condus de prezentatorul de televiziune popular Rabi Lamichhane, RSP, Balendra Shah a ales să îl înfrunte în alegerile legislative pe Sharma Oli, în vârstă de 74 de ani, simbol al vechii gărzi împotriva căreia s-a revoltat Generaţia Z pe 8 şi 9 septembrie.
Declanşată de blocarea reţelelor sociale, furia tinerilor manifestanţi s-a transformat într-un protest împotriva corupţiei elitei şi a şomajului, forţându-l pe Sharma Oli să demisioneze.
Revolta tinerilor s-a soldat cu cel puţin 77 de morţi.
Întrupare a speranţelor tineretului, Balendra Shah l-a învins detaşat pe rivalul său în fief-ul acestuia din Jhapa, în sud-estul Nepalului, iar victoria sa a generat numeroase aşteptări în rândul unei populaţii dornice de schimbări.






























Comentează