Risc de avalanşe în zona montană a județului Vâlcea: Salvamontiştii recomandă turiştilor să fie prudenţi

Autor: Andreea Năstase

Publicat: 30-12-2025 18:06

Article thumbnail

Sursă foto: Pixabay

Salvamontiştii vâlceni atrag atenţia că la cotele înalte este risc de producere a avalanşelor şi îi îndeamnă pe turiştii care vor să ajungă în aceste zile în zona montană a judeţului să fie precauţi şi responsabili pentru a se putea bucura în siguranţă de sărbători la munte, informează Agerpres.

"La peste 1.700-1.800 de metri, există risc de avalanşe şi este un risc foarte mare generat atât de stratul de zăpadă depus, cât şi de viscol, de troienele făcute în general pe partea sudică, pentru că direcţia vântului a fost dinspre nord şi depozitele mari de zăpadă sunt în partea sudică a masivelor şi în partea sudică a pantelor pe care trebuie să le traversăm. Deci, evităm traversarea pantelor cu expunere, mergem în grupuri cât mai mici şi trebuie să avem "piţuri" (dispozitive de siguranţă, n.r.) ca să putem fi detectaţi cât mai uşor în cazul producerii unei avalanşe", transmite şeful Salvamont Vâlcea, Mircea Lera.

Reprezentantul salvatorilor montani din Vâlcea a precizat că pentru a ajunge pe munte în această perioadă este important să se folosească echipamentul potrivit.

"Ultimele accidente în general în Făgăraş au fost cauzate în primul rând de folosirea crampoanelor în loc de colţari de gheaţă. Acele crampoane nu sunt pentru zona montană. Ele sunt făcute pentru oraş, pentru localităţi şi nu au nicio legătură cu asigurarea aderenţei în zone cu zăpadă îngheţată sau cu gheaţă în zona de creastă, unde există un strat mic de gheaţă şi restul s-ar putea să fie stâncă. Acolo, acele crampoane nu prind şi de aici începe nenorocirea. Deci, cei care merg în zona de munte să aibă pioleţi şi colţari de gheaţă speciali, la fel de important fiind şi să ştie să folosească acest echipament", a mai spus Mircea Lera.

Potrivit recomandărilor acestuia, cei care vor să facă drumeţii ar trebui şi să aleagă trasee potrivite pentru nivelul lor de pregătire, să ţină cont de faptul că vremea în zona montană se poate modifica rapid, iar dacă au nevoie de informaţii, să apeleze cu încredere fie direct la salvamontiştii din zona în care se află, fie la dispeceratul naţional al Salvamont.

Google News
Explorează subiectul
Comentează
Articole Similare
Parteneri