Reclamaţiile depuse de Ferrari împotriva celor doi piloţi ai echipei Red Bull, pe care i-a acuzat de comiterea unei manevre litigioase în detrimentul piloţilor săi, la finalul Marelui Premiu de Formula 1 al Principatului Monaco, au fost respinse de către comisarii cursei, informează AFP, citat de Agerpres.
Mexicanul Sergio Perez, câştigătorul cursei, şi olandezul Max Verstappen, ocupantul locului al treilea, au fost acuzaţi de oficialii Scuderiei că au tăiat linia galbenă la ieşirea de la boxe, obţinând un avantaj preţios în faţa spaniolului Carlos Sainz jr, clasat pe locul secund, şi a coechipierului acestuia de la Ferarri, monegascul Charles Leclerc, care a încheiat cursa pe poziţia a patra.
În cazul în care comisarii ar fi acordat câştig de cauză echipei Ferrarri şi ar fi dictat o penalizare de cinci secunde împotriva Red Bull, atunci Sergio Perez ar fi pierdut victoria, în timp ce Max Verstappen, campionul mondial en titre, ar fi retrogradat de pe podium.
O astfel de decizie i-ar fi permis lui Carlos Sainz jr să obţină, la ''masa verde'', prima victorie din cariera sa, în timp ce Charles Leclerc ar fi urcat pe locul secund, în Grand Prix-ul de pe teren propriu.
Reclamaţiile depuse de Ferrari împotriva celor de la Red Bull, la finalul Marelui Premiu de Formula 1 al Principatului Monaco, au fost respinse
Explorează subiectul
București
7°C
Articole Similare

22
Programul etapei a doua a play-off-ului şi play-out-ului din Superliga
22

2.454
Dan Petrescu a ajuns din nou pe mâna medicilor. Cine i-a fost aproape
2.454

156
Ce spune Diana Șucu despre posibila retragere a soțului ei din fotbal. Soția șefului din Giulești a povestit cum a reacționat când a aflat de investiția de la Rapid
156

24
Echipa României pentru Billie Jean King Cup. Loturile din grupa C a competiţiei regionale Europa/Africa I
24

74
Donald Trump despre naţionala Iranului: Este binevenită la Cupa Mondială. Dar nu cred că este potrivit ca iranienii să fie acolo, pentru propria lor viaţă şi siguranţă
74

1.194
VIDEO Suporterii FCSB care au bătut trei adolescenţi într-un tramvai din București, trimişi în judecată
1.194

29
Măsuri speciale pentru derbiul Rapid – Dinamo. Peste 60 de suporteri au interdicție de acces la meciuri
29

22
VIDEO Bătaie între suporterii echipelor Celta Vigo și Olympique Lyon
22

29
Cătălina Ponor vrea să dea lovitura în afaceri. Lansează echipament pentru mici sportive
29

184
Cristi Săpunaru pierde primul război în instanță. Tribunalului București a decis
184

43
'Finalissima', meciul dintre Spania şi Argentina, nu se mai joacă la Doha: Partida va avea loc la Madrid
43

22
Ligile europene de fotbal solicită FIFA reguli mai echitabile pentru distribuţia veniturilor
22

188
Presa engleză, după victoria lui Real Madrid: 'Impostorii lui Manchester City au fost distruşi de Valverde şi Real"
188

















Comentează