Armata rusă a lansat în timpul nopţii de luni spre marţi împotriva Ucrainei un nou atac masiv cu un număr mai mare decât de obicei de rachete, dar şi cu drone, potrivit informaţiilor publicate pe canalul său de Telegram de către forţele aeriene ucrainene, care monitorizează în timp real mişcarea proiectilelor, informează EFE, potrivit Agerpres.
Bombardamentul rus
Acest bombardament, despre a cărui posibilitate preşedintele Volodimir Zelenski avertizase luni citând serviciile de informaţii ucrainene, are loc cu câteva ore înaintea începerii, la Geneva, a negocierilor între Ucraina, Rusia şi SUA, a treia rundă a contactelor trilaterale deschise anul acesta în încercarea de a găsi o soluţie negociată a războiului.
Conform informaţiilor forţelor aeriene ucrainene, rachetele utilizate de Rusia sunt în principal de croazieră şi sunt îndreptate împotriva regiunilor din nordul, centrul, sudul şi vestul Ucrainei.
În paralel, forţele ruse au lansat mai multe roiuri de drone.
Rusia a atacat luni seară oraşul Odesa, provocând daune unei infrastructuri neprecizate de autorităţile regionale şi unei clădiri civile şi rănind două persoane.
Autorităţile ucrainene nu au informat încă despre consecinţele atacului masiv cu rachete şi drone de marţi, care a început în toiul nopţii şi continuă până în primele ore ale dimineţii.
Dronele ucrainene
De cealaltă parte, forţele ruse au distrus în timpul nopţii peste 150 de drone ucrainene, care au vizat în principal regiunea Mării Negre, a anunţat marţi dimineaţă Ministerul Apărării de la Moscova, potrivit AFP.
"În noaptea de 17 februarie sistemele de apărare aeriană au distrus şi interceptat 151 de drone aeriene", dintre care 38 deasupra Peninsulei Crimeea, 50 deasupra Mării Negre şi 29 deasupra Mării Azov, a declarat ministerul citat de agenţiile ruse.
"A fost unul dintre cele mai lungi atacuri din ultima perioadă", a declarat Mihail Razvoiadiev, guvernatorul Sevastopolului, un important port al peninsulei anexate de Rusia în 2014.
"În total, au fost doborâte peste 24 de drone" în jurul Sevastopolului, a precizat el, raportând mai multe persoane rănite, inclusiv un copil.





























Comentează