Astronauții din echipajul Shenzhou 21 au dat o petrecere pe Staţia Spaţială Tiangong în cinstea Anului Nou Lunar

Autor: Alexandra Pricop

Publicat: 17-02-2026 19:46

Article thumbnail

Sursă foto: english.news.cn

Echipajul Shenzhou 21 a sărbătorit Anul Nou Lunar pe Staţia Spaţială Tiangong printr-o masă festivă, o mică petrecere şi mesaje scrise cu o caligrafie specială, dar şi înregistrând un videoclip muzical în condiţii de imponderabilitate, prin care sunt celebrate numeroasele reuşite ale programului spaţial al Beijingului, transmite marţi Space.com.

Cântecul este interpretat de comandantul echipajului Shenzhou 21, Zhang Lu, iar cuvintele refrenului piesei se traduc prin "fie ca steagul roşu cu cinci stele să zboare cât mai sus, în spaţiu". Videoclipul constă într-un montaj de lansări recente de rachete, proceduri de andocare la staţia spaţială Tiangong, activităţi extravehiculare în spaţiu şi experimente ştiinţifice desfăşurate la bordul laboratorului orbital.

Alături de acest videoclip, cei trei taikonauţi au transmis urări de pe orbită cu ocazia Anului Calului de Foc.

"Anul calului pretinde vigoarea unui armăsar în galop. Să continuăm să ne atingem visele şi să muncim pentru fericire. Vă doresc o călătorie sigură înainte şi o viaţă care să fie din ce în ce mai bună", a fost mesajul transmis de inginerul de zbor al misiunii Shenzhou 21, Wu Fei, aflat la prima sa ieşire în spaţiu, conform Xinhua.

Această sărbătoare este celebrată de miliarde de oameni din întreaga lume şi marchează începutul unui nou calendar luni-solar, care urmăreşte fazele Lunii, precum şi poziţiile schimbătoare ale Soarelui şi ale Lunii pe cer. Deoarece sărbătoarea are loc la a doua Lună nouă care urmează solstiţiului de iarnă, data se mută de la an la an. Anul Nou Lunar 2026 are loc marţi (17 februarie) anul acesta.

Anul Nou Lunar este sărbătorit de mii de ani, predominant în toată Asia. În timpul acestui sezon de sărbători, care durează până în noaptea primei Luni pline care urmează sărbătorii (care cade pe 3 martie anul acesta), familiile şi cei dragi se adună pentru a schimba cadouri, a mânca mese tradiţionale de sărbători şi a aduce omagii strămoşilor lor.

Multe zone sărbătoresc, de asemenea, Anul Nou Lunar cu focuri de artificii şi parade cu dansatori coloraţi îmbrăcaţi în dragoni sau lei.

Calul este al şaptelea animal din ciclul de doisprezece ani al animalelor din zodiacul chinezesc. Se crede că fiecare an din ciclu reprezintă caracteristicile acelor animale, iar persoanele născute în acei ani sunt considerate ca reprezentând trăsăturile animalului respectiv.

Potrivit ChineseNewYear.net, calul reprezintă încrederea, responsabilitatea şi indepedenţa. Se crede că persoanele născute în Anul Calului sunt în bună formă fizică şi inteligente şi apreciază sarcini care necesită deopotrivă efort fizic şi mental.

Agenţia spaţială chineză şi echipajul Shenzhou 21 au o mulţime de motive de sărbătoare. La sfârşitul anului trecut, cei trei astronauţi au rămas "blocaţi" la bordul staţiei Tiangong, fără o cale sigură de a se întoarce acasă, după ce un deşeu spaţial a lovit una dintre cele două capsule spaţiale andocate la staţie. Echipajul Shenzhou 21 tocmai sosise pentru a înlocui echipajul anterior, Shenzhou 20.

Echipajul Shenzhou 20 s-a întors în cele din urmă cu capsula spaţială cu care sosise echipajul Shenzhou 21, iar agenţia spaţială chineză a lansat o capsulă fără echipaj până la Tiangong pentru a servi drept mijloc de transport înapoi pe Terra pentru cei trei taikonauţi ai echipajului Shenzhou 21, punând capăt urgenţei de aproape 10 zile.

Google News
Explorează subiectul
Comentează
Articole Similare
Parteneri