Papa Francisc a făcut apel la prudenţă, luni, în "interpretarea" raportului privind agresiunile sexuale comise în cadrul Bisericii Catolice din Franţa, argumentând că o "situaţie istorică" trebuie analizată în contextul vremii, relatează AFP.
"Când faci un astfel de studiu, trebuie să fii atent la modul în care îl interpretezi", le-a declarat suveranul pontif jurnaliştilor aflaţi la bordul avionului care îi ducea la Vatican după o vizită la Atena.
"Abuzurile, petrecute acum 100 de ani, acum 70 de ani, au fost o brutalitate. Însă, modul în care au fost trăite nu este la fel ca cel de astăzi", a continuat papa Francisc.
"De exemplu, în cazurile de abuz comis în biserică, atitudinea a fost de a ascunde situaţia. O atitudine care, din păcate, există şi astăzi într-un număr mare de familii", a adăugat el, precizând că o "situaţie istorică trebuie interpretată cu hermeneutica vremii, nu cu a noastră".
Întrebat despre raportul Comisiei Independente privind agresiunile sexuale din cadrul Bisericii Catolice (CIASE) din Franţa, papa Francisc a răspuns: "Nu am citit raportul şi nu am auzit comentarii ale episcopilor francezi".
Aceştia din urmă "vor sosi luna aceasta şi le voi cere să îmi explice ce este nou", a adăugat el.
Mai mulţi dintre cei 22 de membri ai comisiei CIASE urmau să fie primiţi pe 9 decembrie la Vatican, însă întâlnirea cu papa a fost amânată din cauza agendei acestuia.
La începutul lunii octombrie, papa Francisc îşi exprimase "ruşinea" după dezvăluirile şocante ale comisiei CIASE, care a afirmat că 330.000 de minori au fost victime ale violenţelor sexuale comise după 1950 în cadrul Bisericii Catolice franceze, autorii abuzurilor fiind clerici, religioşi sau alte persoane cu legături cu Biserica.
Raportul cu privire la cazurile de pedofilie din Biserica Catolică din Franța - Papa Francisc face apel la prudență
Explorează subiectul
București
2°C
Articole Similare

2.898
VIDEO ”Fantoma” din Marea Mediterană: Creatura extrem de rară a fost prinsă și nimeni nu înțelege exact cum apar și cum se reproduc
2.898

3.074
Scenariul care îngrijorează experții: rachetele Iranului ar putea fi ghidate de sistemul chinezesc BeiDou
3.074

3.744
Un oficial american a dat un mesaj pe X și a aruncat în aer piața petrolului: Apoi a șters imediat mesajul
3.744

5.320
Țara din Europa care se apără singură, fără ajutorul aliaților: A devenit un adevărat exemplu pentru orice țară din Occident
5.320

131
Kim Jong Un şi fiica sa, în vizită la o fabrică de muniţii: au supravegheat producţia de arme de foc, solicitând modernizarea procesului
131

4.825
VIDEO Donald Trump s-a dus în fața alegătorilor și a anunțat că a câștigat războiul din Iran: Imediat iranienii au lansat atacuri puternice pentru a-l contrazice
4.825

52
Lufthansa menține peste 50% din zboruri active, în ciuda grevei piloților de joi și vineri
52

2.332
A fost descoperit un mineral cu totul nou: Are proprietăți necunoscute până acum omenirii și poate oferi indicii despre trecutul planetei Marte
2.332

1.897
Noul lider suprem iranian, Mojtaba Khamenei, ar avea un imperiu financiar colosal
1.897

20
Era digitală ne ține captivi: de ce este atât de greu să ne "deconectăm” de la ecrane
20

4.650
Tensiuni în creștere: reacție sfidătoare a Ucrainei, după vizita delegației maghiare ce viza evaluarea conductei Drujba
4.650

1.351
Alertă pe piața energiei: prețul petrolului explodează pe fondul conflictului din Strâmtoarea Ormuz
1.351

4.822
Sub Antarctica se ascunde una dintre cele mai neobișnuite trăsături identificate pe Pământ
4.822

















Comentează