Raport - Refugiatele ucrainence, supuse la violenţă fizică, sexuală şi psihologică în statele UE

Autor: Remus Vlad, Redactor

Publicat: 25-02-2026 09:52

Actualizat: 25-02-2026 11:03

Article thumbnail

Sursă foto: Shutterstock

Refugiatele din Ucraina care au fugit din calea războiului din ţara lor sunt supuse unui nivel ridicat de violenţă fizică, sexuală şi psihologică în state membre ale Uniunii Europene (UE) în care s-au refugiat, anunţă marţi într-un raport Agenţia UE a Drepturilor Fundamentale (FRA), cu sediul la Viena, relatează AFP, potrivit news.ro.

Aproximativ 2,5 milioane de femei şi fete au părăsit Ucraina de la începutul invaziei ruse în urmă cu exact patru ani

Aproximativ 2,5 milioane de femei şi fete au părăsit Ucraina de la începutul invaziei ruse în urmă cu exact patru ani şi au primit o protecţie temporară în state membre UE.

Însă, ”în pofida protecţiilor oferite de către UE, numeroase femei suferă încălcări grave, iar altele nu se simt în siguranţă”, alertează directoarea FRA Sirpa Rautio.

”Statele membre UE trebuie să facă în aşa fel încât femeile să primească protecţie, susţinere şi dreptate pentru ceea ce au îndurat, pentru ca să-şi poată reface viaţa”, cere ea.

O refugiată ucraineancă din patru (25%) a trăit un episod de violenţă fizică sau sexuală de la începutul răboiului

O refugiată ucraineancă din patru (25%) a trăit un episod de violenţă fizică sau sexuală de la începutul răboiului, iar datele FRA arată că ele prezintă un risc mai mare decât populaţia generală.

Aproximativ 62% dintre aceste refugiate au fost suspuse unor vioenţe într-unul dintre cele 27 de state membre UE în care trăiesc în prezent, iar 9% în timpul fugii către UE, potrivit FRA.

Aproximativ 39% dintre femei au fost supuse nor violenţe în Ucraina, comise în multe cazuri de către forţe ruseşti.

Raportul FRA are la bază atât o anchetă realizată în 2024 pe un nunmăr de peste 1.200 de ucrainence care au fugit din calea războiului şi trăiesc în Cehia, Germania şi Polonia, cât şi interviuri cu 30 de femei rezidente în aceste ţări şi care au fost supuse unor violenţe.

Aproape o treime (33%) dintre ele nu au acces la servicii de sănătate pentru a depăşi traumatismul războiului

Potrivit acestei anchete, 51% dintre ucrainenence au fost victime ale hărţuirii sexuale de la începutul războiului, iar 23% ale hărţuirii sexuale online - procente mai mari decât în cazul populaţiei fgenerale a femeilor din UE.

Aproximativ 50% au trăit o agresiune sau s-au confruntat cu reacţii negative atunci când s-au exprimat în ucraineană în public - în Cehia şi Polonia.

Aproape una din patru (25%) ucrainenece s-a confruntat cu ”oferte de transport, locuinţă sau de locuri de muncă potenţial abuzive”, iar între cele care şi-au găsit de lucru multe recunosc că nu au contract care să ke reglementeze programul de muncă, potrivit FRA.

Aproape o treime (33%) dintre ele nu au acces la servicii de sănătate pentru a depăşi traumatismul războiului, iar foarte puţine dintre ele au raportat incidentele poliţiei sau organismelor de ajutoare a refugiaţilor, potrivit agenţiei europene.

Google News
Comentează
Articole Similare
Parteneri