Activitatea cabinetului de medicină dentară din cadrul Unităţii de Primiri Urgenţe (UPU) Piatra-Neamţ va fi monitorizată de conducerea Spitalului Judeţean de Urgenţă (SJU), a declarat, pentru AGERPRES, managerul unităţii sanitare, Alexandru Pătraşcu.
Decizia a fost luată în urma unor sesizări de la pacienţi şi aparţinătorii acestora, care s-au confirmat după verificări efectuate de conducerea unităţii sanitare, potrivit Agerpres.
"Situaţia a fost analizată punctual şi au fost purtate discuţii directe cu personalul care deserveşte acest cabinet. Am convingerea că, în urma acestor clarificări şi măsuri, activitatea va intra într-un regim de normalitate, în strictă conformitate cu programul stabilit şi cu obligaţiile profesionale asumate", a declarat managerul SJU Piatra-Neamţ.
Conducerea SJU Piatra-Neamţ a decis, în urmă cu o zi, ca începând cu data de 15 februarie să monitorizeze informatic şi timpul de răspuns al medicilor specialişti din spital care sunt solicitaţi în cadrul UPU Piatra-Neamţ.
Decizia a venit tot în urma unor sesizări cu privire la timpii mari de aşteptare pentru consulturile de specialitate.





























Comentează