llie Bolojan face primul anunț după ce a băgat primarii de municipii în ședință, pe tema reformei administrației: Se schimbă finanțarea spitalelor

Autor: Loredana Codruț

Publicat: 03-02-2026 14:37

Actualizat: 03-02-2026 15:10

Article thumbnail

Sursă foto: Inquam Photos / George Călin

Premierul Ilie Bolojan face primele anunțuri după ce a băgat în ședință primarii de municipii care au în subordine spitale municipale. Edilul le-a făcut clarificări privind modul de clasificare a spitalelor, dar şi despre reforma administraţiei şi derularea investiţiilor finanţate prin PNRR.

Premierul le-a transmis că acest pachet legislativ implică o reformă administrativă profundă, care va oferi instrumente pentru creşterea eficienţei autorităţilor locale.

Premierul Ilie Bolojan a avut marţi, la Palatul Victoria, consultări cu primarii municipiilor care au în administrare spitale municipale de urgenţă.

Cine sunt primimarii care au cerut ședința

Potrivit Executivului, întâlnirea a fost organizată la solicitarea primarilor municipiilor Roman, Laurenţiu Dan Leoreanu, Moineşti, Valentin Vieru, Bârlad, Dumitru Boros, Paşcani, Marius Pintilie, Petroşani, Tiberiu Iacob Ridzi, Caransebeş, Felix Cosmin Borcean.

”Principala temă de discuţie s-a referit la componenta de sănătate, cu accent asupra situaţiei spitalelor municipale de urgenţă, respectiv a clasificării acestora pe baza unor criterii obiective, funcţie de care vor fi asigurate finanţări din fonduri publice. Discuţiile au avut loc în contextul în care Ministerul Sănătăţii a publicat, în consultare publică, proiectul de Hotărâre de Guvern privind criteriile de încadrare în categoria spitalelor de importanţă strategică. Primarii celor şase municipii au prezentat o serie de argumente care urmează să fie analizate de Ministerul Sănătăţii”, arată Guvernul în comunicatul oficial. 

Bolojan a vorbit și despre reforma administrativă

O altă temă importantă discutată în cadrul întrevederii de la Palatul Victoria a fost reforma administrativă, proiect aflat în etapă avansată de promovare la nivel guvernamental.

”Prim-ministrul Ilie Bolojan a afirmat că acest pachet legislativ implică o reformă administrativă profundă, care va oferi instrumente pentru creşterea eficienţei autorităţilor locale”, se menţionează în comunicat.

Potrivit Guvernului, ”primarii celor şase municipii au menţionat că aprobarea reformei administrative cât mai curând posibil va fi în măsură să sprijine proiectele locale şi buna funcţionare a administraţiei publice locale”. 

”În acest context, s-a discutat şi despre derularea investiţiilor finanţate prin Planul Naţional de Redresare şi Rezilienţă, precum şi prin programe guvernamentale. Şeful Executivului a cerut primarilor să îi semnaleze eventuale  întârzieri în ceea ce priveşte plata lucrărilor executate, pentru a fluidiza acest proces la nivelul ministerelor”, transmite Guvernul. 

Consultările între Guvern şi reprezentanţii administraţiei locale vor rămâne deschise pentru analizarea problemelor din plan local şi identificarea, în comun, a soluţiilor, anunţă Executivul. 

Google News
Explorează subiectul
Comentează
Articole Similare
Parteneri