Primul LP (long-play) imprimat vreodată pe un disc vinil, ''Concertul pentru vioară în Mi minor'' de Felix Mendelssohn Bartholdy, a fost reeditat cu ocazia împlinirii a şapte decenii de la apariţia acestui format muzical, informează Press Association, potrivit Agerpres.
Înregistrările originale şi coperta albumului lansat în 1948 au fost reutilizate pentru reeditarea acestui disc, ce a fost prezentat de fostul preşedinte al Columbia Records, Goddard Lieberson.
Muzica inclusă pe acest album este interpretată de violonistul Nathan Milstein şi Orchestra Filarmonică din New York, sub conducerea dirijorului Bruno Walter.
În total, 500 de exemplare ale discului conţinând concertul celebrului compozitor german vor fi distribuite gratuit, sâmbătă, de retailerul HMV în mai multe dintre magazinele sale din Marea Britanie pentru a marca această aniversare. De asemenea, o copie va fi donată vineri Arhivei Sonore a Bibliotecii Britanice (British Library).
''Noi, cei de la HMV, suntem încântaţi să ne unim forţele cu Sony Music pentru a celebra 70 de ani de la apariţia discurilor pe vinil'', a declarat John Hirst, director diviziei muzicale din cadrul grupului HMV.
''Vindem acest format de tot atâta timp - posibil chiar să fi vândut înregistrarea concertului de Mendelssohn în 1948 la magazinul nostru pilot de pe Oxford Street 363 - şi ne-am aflat în prima linie, în ultimii ani, odată cu revenirea la modă a discurilor de vinil'', a adăugat John Hirst. ''Salut următorii 70 de ani de discuri pe vinil'', a mai spus el.
''Concertul pentru vioară în Mi minor'' de Felix Mendelssohn Bartholdy a fost compus în decursul a şase ani şi a fost interpretat pentru prima oară în Leipzig, pe 13 martie 1845.
Anterior discurilor LP din vinil cu format de 12 inchi şi 33 1/3 rotaţii pe minut (rpm), înregistrările erau editate pe plăci realizate în general din şelac şi erau redate de fonograf.
În ultimul deceniu, albumele pe vinil au revenit spectaculos în Marea Britanie, vânzările ajungând de la 205.000 în 2007 la 4,1 milioane în 2017.
Primul album muzical imprimat pe un disc vinil, reeditat cu ocazia împlinirii a şapte decenii de la apariţia acestui format muzical
Explorează subiectul
București
13°C
Articole Similare

16
O nouă carte despre prinţul Harry este "o conspiraţie aberantă", afirmă purtătorul său de cuvânt
16

1.086
VIDEO Cele mai slabe producții și interpretări, premiate la Zmeura de Aur, cu o zi înainte de Oscaruri: cine sunt marii câștigători
1.086

43
Ministerul Culturii, în legătură cu Direcţia Judeţeană pentru Cultură după incendiul de la biserica monument istoric
43

3.701
VIDEO Dan Bittman, copleșit de emoții. Nu și-a putut stăpâni lacrimile la primul concert Holograf de după moartea lui Mugurel Vrabete
3.701

3.905
Cel mai mare diamant roz din lume se află la Teheran. Iranul are una dintre cele mai impresionante colecții de bijuterii
3.905

2.872
Doliu în muzică. Chitaristul unei trupe celebre a murit la vârsta de 64 de ani
2.872

4.065
Duminica Sfintei Cruci 2026. Obiceiuri și tradiții în cea mai importantă sărbătoare din postul Paștelui
4.065

63
Habermas și relansarea filosofiei postbelice
63

153
Premiile Oscar 2026: La ce să ne așteptăm și cine va câștiga
153

92
VIDEO ÎPS Teodosie a sfințit noua biserică din Valu lui Traian: Președintele Consiliului Județean Constanța a primit Ordinul „Crucea Sfântului Apostol Andrei” pentru mireni
92

58
O regizoare de origine română, Natalie Musteață, e în cursa pentru Oscar
58

61
Filozoful şi sociologul Jürgen Habermas a încetat din viaţă
61

4.505
FOTO/VIDEO Triunghiul ascuns dintre picioarele Omului Vitruvian: Indiciul care ar putea dezlega, după 500 de ani, secretul proporțiilor lui Leonardo da Vinci
4.505
















Comentează