Membrii trupei Holograf au urcat pe scenă la puțin timp după ce l-au condus pe ultimul drum pe Mugurel Vrabete, care a încetat din viață miercuri, la vârsta de 70 de ani. Dan Bittman a fost copleșit de emoții și nu și-a putut stăpâni lacrimile.
Dan Bittman, în lacrimi
Solistul trupei a început să plângă atunci când a început să cânte „Vine o zi”, piesă devenită acum un omagiu pentru colegul și prietenul său de o viață, Mugurel Vrabete.
Bittman a reușit cu greu să ducă la capăt versurile, vizibil afectat de pierderea celui care i-a fost nu doar coleg, ci și unul dintre cei mai buni prieteni.
Publicul a răspuns cu aplauze îndelungate, transformând scena într-un loc al solidarității și al amintirilor.
Mugurel Vrabete s-a stins după ce a luptat cu o boală cruntă
Basistul, prezent în trupă încă din anii ’80, a fost unul dintre oamenii care au construit identitatea formației.
De-a lungul anilor, el a participat la numeroase concerte, turnee și înregistrări care au marcat istoria trupei. Holograf s-a impus încă din anii ’80 ca una dintre cele mai importante trupe rock din țară, cu hituri care au rămas în repertoriul muzicii românești și au adunat generații de fani.
Pe parcursul carierei sale, Iulian Vrabete a colaborat cu numeroși artiști și a participat la proiecte muzicale importante, fiind apreciat pentru stilul său de interpretare și pentru contribuția la dezvoltarea scenei rock din România.
„Vine o zi… Și astăzi a venit o zi dureroasă. Iulian Vrabete a plecat dintre noi, după o luptă cu o boală incurabilă. A fost parte din familia Holograf timp de peste 40 de ani. Am scris împreună o mare parte din povestea trupei și am trăit împreună și bucurii, și tristeți. Ne doare enorm lipsa lui.
Mugurel nu a fost doar prietenul nostru, fratele mai mare, basistul trupei sau un muzician pasionat și talentat. Pentru noi a fost un punct de echilibru, omul care ne aduna și ne așeza când lucrurile se complicau.
Gândurile noastre sunt acum alături de familia lui. Drum lin, Mugurel”, au scris colegii săi.




























Comentează