U-BT Cluj-Napoca joacă marți la Istanbul cu Bahcesehir pentru un loc în semifinalele Eurocup. „Chiar dacă nu plecăm favoriți în acest meci, avem șansa noastră să mergem mai departe”, spune Mihai Silvășan, antrenorul clujenilor.
Partida dintre U-BT Cluj-Napoca și Bahcesehir Istanbul din sferturile de finală ale Eurocup este programată marți, 17 martie, de la ora 18:00, în „Sinan Erdem Dome”, sală construită în 2010 pentru Campionatul Mondial de baschet, cu o capacitate de 16.000 locuri, potrivit mediafax.
Pentru campionii României, este al treilea an consecutiv în care ajuns în sferturi. Clujenii au trecut în optimi, miercuri, de Buducnost Podgorica, cu 100-82.
De cealaltă parte, formația din Istanbul a încheiat sezonul regulat pe locul 2 în Grupa A, cu un bilanț de 12 victorii și 6 înfrângeri, ceea ce i-a asigurat accesul direct în sferturile de finală ale competiției.
Cele două echipe s-au mai întâlnit de două ori, turcii câștigînd ambele partide din sezonul regulat.
„Îi cunoaștem destul de bine, am mai evoluat de două ori împotriva lor. Suntem optimiști, chiar dacă ne-au învins în ambele partide din acest sezon, însă un meci eliminatoriu este cu totul altceva și sper eu că la ora meciului să fim noi aceia care vom fi mai motivați și vom avea intensitatea mai mare și, de ce nu, să facem o surpriză și să câștigăm acest meci. Este un sentiment de mândrie să fim din nou aici, pentru că nu este ușor. (...) Ne bucurăm, însă nu vrem să ne oprim aici. Avem o șansă chiar bună, zic eu, chiar dacă nu plecăm favoriți în acest meci, însă avem șansa noastră să mergem mai departe și vrem să facem tot ce ține de noi pentru a profita de ea”, a declarat Mihai Silvășan, antrenorul lui U-BT citat de site-ul oficial ale echipei.



























Comentează