Peste 100 de migranţi din diverse ţări din Africa şi Asia au fost prinşi de către poliţiştii de frontieră arădeni când voiau să iasă din ţară ascunşi în patru TIR-uri care transportau mărfuri în ţări europene, potrivit Agerpres.
Poliţia de Frontieră Arad a informat, luni, că autotrenurile au fost verificate în Punctul de Trecere a Frontierei Nădlac II şi erau conduse de doi români şi doi cetăţeni turci, care transportau, conform documentelor de însoţire a mărfii, panouri termoizolante, polistiren, profile de aluminiu şi mobilă pentru societăţi comerciale din Germania, Polonia, Ungaria şi Slovenia.
"În baza analizei de risc, poliţiştii de frontieră au efectuat un control amănunţit al celor patru mijloace de transport. Astfel, au fost descoperiţi, ascunşi în compartimentele pentru marfă, în total, 106 cetăţeni străini. Persoanele au fost preluate şi transportate la sediul sectorului pentru cercetări unde, în urma verificărilor, colegii noştri au stabilit că sunt cetăţeni din diverse state afroasiatice (Siria, Irak, Afganistan, Bangladesh, Pakistan, Egipt, Nepal, Etiopia şi India) ce intenţionau să ajungă în mod fraudulos într-un stat din vestul Europei", a precizat sursa citată.
În toate cazurile, poliţiştii de frontieră fac cercetări, şoferii riscând dosare penale pentru trafic de migranţi.
Peste 100 de migranţi din ţări din Africa şi Asia, găsiţi la frontieră în patru TIR-uri
București
8°C
Articole Similare

17
Anchetă după moartea unui bebeluș de două luni într-un spital din Alba
17

3.915
FOTO Răsturnare de situație în cazul fiicei lui Ponta: numele Irinei Ponta apare pe o listă a Consulatului din Dubai trimisă la MAE
3.915

18
Bărbat arestat preventiv după ce şi-ar fi demontat brăţara de monitorizare electronică
18

38
Sute de mineri protestează în faţa sediului Complexului Energetic Oltenia din Târgu Jiu
38

34
Cinci persoane reţinute după un scandal într-un local din Topliţa
34

1.040
Blocaj în CSM: avizele pentru Alex Florența și Marius Voineag, amânate din nou după votul de 3 la 3
1.040

56
Minoră filmată conducând un autoturism în care se afla şi tatăl ei. Ambii sunt cercetaţi penal
56

1.583
Viorel Cerbu, propus la șefia DNA: 'Cea mai mare problemă este instabilitatea cadrului normativ'. Ce avertisment a lansat / CSM a avizat cu unanimitate numirea sa
1.583

33
Statul schimbă regulile ajutoarelor pentru a împinge transportul spre soluții 'verzi'
33

55
Acord de recunoaștere în dosarul primarului din Flămânzi. DNA sesizează Tribunalul
55

51
Bărbat prins beat în trafic de trei ori, în patru ore. Prima dată conducea bicicleta, apoi a plecat la volan
51

28
Ministerul Educaţiei a lansat în consultare metodologia privind elaborarea şi gestionarea portofoliului profesional al cadrului didactic
28

6.560
Se creionează o majoritate ad-hoc în Parlament: PSD, AUR și PACE susțin scutirea de la plata CASS pentru mame și invalizi
6.560
















Comentează