Poliţiştii Capitalei - Serviciul de Investigaţii Criminale Sector 4 au pus în executare un mandat de percheziţie în Bucureşti, într-un dosar penal în care se efectuează cercetări privind săvârşirea infracţiunii de proxenetism.
"Din actele de urmărire penală a rezultat că, în perioada 2023 până în prezent, un bărbat în vârstă de 51 de ani ar fi înlesnit practicarea prostituţiei de către o femeie, în vârstă de 38 de ani, cetăţean străin, în sensul că ar fi postat anunţuri pe site-uri de profil şi ar fi pus la dispoziţie un imobil, în municipiul Bucureşti, pentru desfăşurarea activităţii, asigurându-i totodată protecţia", informează un comunicat al Direcţiei Generale de Poliţie a Municipiului Bucureşti (DGPMB) transmis, marţi, Agerpres.
Bărbatul ar fi obţinut foloase materiale în urma înlesnirii practicării prostituţiei de către persoana vătămată.
"Persoana bănuită a fost depistată şi urmează să fie condusă la audieri. Faţă de aceasta vor fi dispuse măsurile legale care se impun", arată sursa citată.
Cercetările sunt continuate de către Serviciul de Investigaţii Criminale Sector 4, sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Sectorului 4, sub aspectul săvârşirii infracţiunii de proxenetism.

































Comentează