"Parada Mărţişoarelor" la Muzeul Olteniei din Craiova

Autor: Cătălin Lupășteanu

Publicat: 09-02-2026 18:56

Article thumbnail

Sursă foto: Facebook

Muzeul Olteniei Craiova - Secţia de Etnografie, în parteneriat cu CNR UNESCO şi cu sprijinul Consiliului Judeţean Dolj, organizează, în perioada 23-27 februarie, la Casa Băniei, ateliere de creaţie pentru realizarea de mărţişoare tradiţionale, sub coordonarea specialiştilor din cadrul instituţiei muzeale craiovene, potrivit Agerpres.

Potrivit reprezentanţilor Muzeului Olteniei, iniţiativa porneşte de la ideea că povestea mărţişorului continuă să existe în diferite forme, până în contemporaneitate - de la firul simplu răsucit în alb şi roşu, până la mărţişorul virtual.

"Evenimentul se adresează preşcolarilor şi şcolarilor din unităţile de învăţământ doljene şi îşi propune să iniţieze copiii în cultura tradiţională românească, în expresiile şi modelele ei autentice, motiv pentru care, participanţii vor beneficia de expuneri şi demonstraţii asupra subiectului, atât în ateliere de creaţie (realizare mărţişoare tradiţionale), cât şi în expoziţia de bază a Secţiei de Etnografie a Muzeului Olteniei. Pentru optimizarea activităţilor propuse, atelierele de creaţie se vor desfăşura pe două secţiuni: cele pentru preşcolari, ce vor avea loc între orele 10.00-12.30, şi cele pentru şcolari, ce se vor derula între orele 12.00-14.30. Materialele din care vor fi confecţionate mărţişoarele, în cadrul atelierelor, vor fi aduse de către participanţii la ateliere, funcţie de caracteristicile proiectelor alese. Înscrierile se vor realiza la numărul de telefon 0351/444030 sau direct la sediul Secţiei de Etnografie", informează Muzeul Olteniei într-un comunicat de presă transmis AGERPRES.

Fiecare grădiniţă sau şcoală va depune un panou cu maxim 25 de mărţişoare, până pe 5 martie, ora 16:00, la sediul Secţiei de Etnografie a Muzeului Olteniei, iar fiecare panou va avea fundal roşu şi va fi inscripţionat cu denumirea unităţii şcolare participante.

Toate lucrările realizate de către participanţi vor constitui obiecte de expunere în cadrul Expoziţiei temporare "Parada Mărţişoarelor" ce va fi vernisată în data de 6 martie 2026, ora 11:00.

"Atelierele de mărţişor oferă ocazia perfectă ca specialiştii etnologi să introducă copiii în tainele cunoaşterii tehnicii de lucru şi confecţionării unor mărţişoare tradiţionale, oferind informaţii despre semnificaţia acestuia în tradiţia poporului român, dar şi date despre alte popoare ce folosesc acest artefact ca simbol al începutului de an agrar şi al primăverii. Ca urmare a faptului că mărţişorul este un element recunoscut în ierarhia patrimoniului universal UNESCO, acesta capătă valenţe nu doar care trimit la spiritualitatea tradiţională a poporului român, ci şi istorice şi documentare. (...) Intrată în obişnuinţa publicului craiovean, Expoziţia Parada Mărţişoarelor continuă să experimenteze prin formele sale diverse de manifestare, să surprindă publicul, iar Muzeul Olteniei are onoarea de a premia şi promova instituţiile de învăţământ doljene care se înscriu în cadrul proiectului cultural propus de către specialiştii Secţiei de Etnografie, pentru a afla povestea unui meşteşug intrat în patrimoniul UNESCO în anul 2017, pentru a reconstitui împreună legenda firului alb şi roşu, agăţat odinioară în copacii înmuguriţi sau purtat de copii şi fete ca bănuţ protector la mâini sau la gât pentru a le purta noroc şi a le aduce sănătate.", mai spun reprezentanţii Muzeului Olteniei.

Atelierele de creaţie, selecţia panourilor şi organizarea expoziţiei "Parada Mărţişoarelor" vor fi coordonate de muzeografii Roxana Deca, Anişoara Bălan, Loredana Durău, Liviu Olteanu, Roxana Cernat, cu participarea lui Bogdan Lupu, referent, şi Teodor Şurlin, bibliograf, proiectul fiind unul de cuprindere temporală semnificativă, având o vechime de peste un deceniu la Casa Băniei.

Google News
Explorează subiectul
Comentează
Articole Similare
Parteneri