Papa Francisc l-a caterisit pe Fernando Karadima, preotul catolic aflat în centrul unui scandal de abuzuri sexuale în Chile, a informat vineri Vaticanul, citat de DPA.
Pontiful a precizat că decizia a fost luată "pentru binele Bisericii", potrivit unei declaraţii a Vaticanului.
Karadima a fost găsit vinovat de către Vatican în 2011 pentru abuzuri cărora le-au căzut victime mai mulţi copii. El a fost condamnat la o viaţă de rugăciuni şi penitenţă, însă criticii consideră această abordare prea indulgentă.
Mai mulţi episcopi şi preoţi chilieni au fost implicaţi în muşamalizarea abuzurilor comise de Karadima.
În iunie, papa a acceptat demisia episcopului Juan Barros - clericul cel mai implicat în muşamalizarea abuzurilor comise de Karadima - alături de cele ale altor patru episcopi.
La aflarea veştii, una dintre victimele lui Karadima, Juan Carlos Cruz, a scris pe Twitter: "Nu credeam că voi trăi vreodată această zi. Această persoană, care a distrus atât de multe vieţi. Mă aştept ca mulţi dintre supravieţuitori să simtă azi o oarecare uşurare".
Originar din Argentina, Papa Francisc a fost criticat pentru că nu a adoptat o atitudine suficient de dură împotriva abuzurilor sexuale comise de clericii catolici.
Papa Francisc l-a caterisit pe Fernando Karadima, preotul aflat în centrul unui scandal de abuzuri sexuale
Explorează subiectul
București
12°C
Articole Similare

0
Alegeri legislative în Nepal: Majoritate absolută pentru partidul rapperului devenit primar al capitalei Kathmandu
0

1.793
Incendiu la bordul portavionului Gerald Ford, dislocat în Orientul Mijlociu - Precizările armatei SUA
1.793

3.037
Prima reacție din SUA după discursul noului ayatollah iranian: o întrebare cheie rămâne fără răspuns
3.037

2.375
Documente semnate la București: România intră în coproducția de armament cu Ucraina și își leagă sistemul energetic de Kiev. Prevederi pentru românii din Ucraina și pentru cereale
2.375

2.310
Manipulare uriașă în Online – Avioanele americane din România generează o nouă isterie: „NU înseamnă intrarea țării noastre în război”
2.310

1.985
Un înalt oficial SUA dă cea mai proasta veste în explozia prețului la carburanți: Nu suntem pregătiți săescortăm petroliere prin Strâmtoarea Ormuz
1.985

54
Israelul extinde zona de aplicare a ordinului de strămutare transmis populaţiei libaneze
54

5.429
Prima declarație făcută de noul lider suprem al Iranului: „Toate bazele americane o să fie atacate!”
5.429

168
Prioritățile lui Trump - Ce este mai important decât prețul petrolului: "Nu voi lăsa niciodată ca acest lucru să se întâmple"
168

72
Vot în parlamentul elvețian - Elveția revine la energia nucleară
72

2.089
VIDEO Școala și Biserica - Nicușor Dan a făcut lumină în privința celor mai spinoase subiecte discutate cu Zelenski
2.089

1.737
VIDEO Nicușor Dan și Volodimir Zelenski au semnat mai multe acorduri de cooperare pe Apărare și Energie: Promisiune pe drepturile românilor din Ucraina
1.737

156
Mojtaba Khamenei amenință SUA - Toate bazele americane ar trebui închise
156

















Comentează