Papa Francisc a cerut vineri liderilor mondiali care se vor reuni la COP26, summitul ONU privind schimbările climatice programat să înceapă duminică la Glasgow (Scoţia), să ofere "de urgenţă" "răspunsuri eficace la criza ecologică", informează AFP.
"Decidenţii politici care se vor reuni la COP26 de la Glasgow sunt chemaţi de urgenţă să dea răspunsuri eficace la actuala criză ecologică şi să ofere astfel o speranţă concretă generaţiilor viitoare", a declarat suveranul pontif în timpul unei alocuţiuni difuzate pe BBC.
Începând de duminică, reprezentanţii a circa 200 de ţări care se vor reuni timp de două săptămâni la COP26 vor încerca să cadă de acord asupra modalităţilor de a reduce în continuare emisiile de CO2, în speranţa de a menţine încălzirea globală sub 1,5 grade Celsius comparativ cu epoca preindustrială. Pentru mulţi, acest summit ONU reprezintă ultima şansă de a atinge acest obiectiv.
Papa a avertizat cu privire la o "ameninţare fără precedent a schimbărilor climatice şi la degradarea casei noastre comune". Cu toate acestea, potrivit papei, această "succesiune de crize de mediu, economice, umanitare şi de sănătate" care lovesc în acest moment planeta constituie, poate, şi un moment care oferă "oportunităţi", "pe care nu trebuie să le irosim".
"Cea mai importantă lecţie de învăţat din aceste crize este nevoia noastră de a construi împreună, astfel încât să nu mai existe graniţe, bariere sau ziduri politice în spatele cărora să ne ascundem", a explicat el, criticând retragerea în "izolaţionism, protecţionism şi exploatare". "Nu ieşim niciodată dintr-o criză singuri, fără ceilalţi", a subliniat Francisc.
Papa, în vârstă de 84 de ani, nu va participa personal la COP26, însă "numărul doi" din Vatican, cardinalul Pietro Parolin, va conduce delegaţia Sfântului Scaun.
Francisc se va întâlni totuşi vineri, în marja G20, cu preşedintele american Joe Biden, un catolic practicant, şi cu preşedintele sud-coreean Moon Jae-in, înainte de o primă întâlnire cu preşedintele indian Narendra Modi a doua zi.
La începutul acestei luni, Papa s-a alăturat celor circa 40 de lideri religioşi care le-au cerut şefilor de guvern care participă la COP26 să ia "măsuri urgente, radicale şi responsabile" pentru a reduce considerabil emisiile de gaze cu efect de seră.
Papa Francisc a cerut liderilor mondiali să ofere "răspunsuri eficace la criza ecologică"
Explorează subiectul
București
10°C
Articole Similare

101
„Este clar” — Un general (r.) a identificat o problemă critică de securitate în România / Principalele vulnerabilități pentru țara noastră
101

12
IDF confirmă că a vizat membri ai mișcării Basij din Iran în atacurile de la Teheran din ultima zi
12

767
Calcul cinic făcut de Trump, în plină criză energetică: „Când preţurile petrolului cresc, noi câştigăm foarte mulţi bani!”
767

25
VIDEO Atac armat în SUA: doi răniți la Universitate Old Dominion din Norfolk / Atacatorul, ucis de poliţie
25

64
Spania şi-a rechemat ambasadoarea în Israel, din cauza ”insultelor şi calomniilor” proferate de Guvernul israelian, anunţă şeful diplomaţiei spaniole
64

47
Italia anunţă retragerea "temporară" a bazei sale din Irak după un atac cu dronă
47

955
Alertă pe râul Nistru, în R. Moldova: petrol găsit în râu, după ce armata rusă a bombardat hidrocentrala ucraineană de la Dnevodnistrovsc
955

47
Decretul privind instituirea Zilei Limbii Române în Ucraina, semnat de Volodimir Zelenski
47

950
Eforturi de mediere - Turcia intervine între Iran și SUA
950

15
Alegeri legislative în Nepal: Majoritate absolută pentru partidul rapperului devenit primar al capitalei Kathmandu
15

4.289
Incendiu la bordul portavionului Gerald Ford, dislocat în Orientul Mijlociu - Precizările armatei SUA
4.289

5.110
Prima reacție din SUA după discursul noului ayatollah iranian: o întrebare cheie rămâne fără răspuns
5.110

3.532
Documente semnate la București: România intră în coproducția de armament cu Ucraina și își leagă sistemul energetic de Kiev. Prevederi pentru românii din Ucraina și pentru cereale
3.532

















Comentează