Consilierii judeţeni braşoveni au fost convocaţi într-o şedinţă de îndată, pentru a aproba cererea administrației județene pentru preluarea Spitalului CFR Brașov de la Ministerul Transporturilor.
Spitalul CFR Brașov va intra în administrarea Consiliului Județean Brașov. Este așteptată Hotărârea de Guvern, conform Radio Rador România.
Consilierii judeţeni braşoveni au fost convocaţi, astăzi, într-o şedinţă de îndată, pentru a aproba cererea administrației județene pentru preluarea Spitalului CFR Brașov de la Ministerul Transporturilor.
Aceasta este a doua hotărâre de Consiliu Judeţean privind preluarea acestei unităţi sanitare, după cea votată în anul 2023, dar care nu a putut fi pusă în practică din motive juridice.
„Ministerul Transporturilor a luat decizia de a descentraliza toate spitalele CFR din întreaga țară. Încă din anul 2023, am participat la întâlniri la Ministerul Transporturilor și în felul acesta ne-am manifestat opțiunea pentru a prelua această unitate medicală. Sunt județe care au parcurs toate aceste diligențe și multe dintre ele au reușit să intre în posesia acestor clădiri. Urmează ca și Brașovul, din discuțiile avute la nivelul conducerii Ministerului Transporturilor, în perioada următoare, să existe o hotărâre de guvern și să preluăm această unitate medicală”, a spus președintele administrației județene, Adrian Veștea.
Spitalul CFR Brașov este funcțional în acest moment, însă, după ce va prelua unitatea sanitară, administraţia judeţeană braşoveană are în plan să acceseze fonduri europene pentru modernizarea lui.





























Comentează