Timp de zeci de ani, am fost convinși că știm exact de unde venim: toți cercetătorii arătau cu degetul spre estul Africii. Se credea că acea regiune a fost „leagănul” în care strămoșii noștri și cei ai maimuțelor mari au apărut și au început să evolueze. Era o teorie atât de solidă, încât părea imposibil de dărâmat.
O descoperire neașteptată sub nisipurile din Wadi Moghra
Un primat misterios, botezat Masripithecus moghraensis, sugerează acum că adevăratul punct de plecare al liniei noastre evolutive ar putea fi situat mult mai la nord, spre țărmurile Mediteranei sau ale Arabiei. Această revelație forțează cercetătorii să redeseneze harta evoluției umane.
Noul gen de primat, al cărui nume înseamnă literalmente „maimuța Egiptului” – sau „escroc”, după o rădăcină grecească amuzantă – a fost descoperit în două etape, între anii 2023 și 2024.
Pe situl Wadi Moghra, paleontologii au exhumat fragmente de maxilar și dinți uzați aparținând unei creaturi care a trăit acum aproximativ 18 milioane de ani. Deși rămășițele sunt incomplete, analiza lor anatomică a dezvăluit o surpriză de proporții: această maimuță nu aparține niciunei linii cunoscute din regiune.
Veriga lipsă dintre maimuțele mari și cele mici
Pentru Shorouq Al-Ashqar, paleontolog la Universitatea din Mansoura și autor principal al studiului publicat în revista Science, această descoperire subliniază cât de multe piese ale puzzle-ului arborelui nostru genealogic lipseau până acum. Datorită unor instrumente de ultimă generație, care combină anatomia dentară cu analiza ADN-ului speciilor actuale, echipa a reușit să poziționeze cu precizie Masripithecus moghraensis în arborele evolutiv.
Acest primat s-ar plasa exact înainte de marea separare dintre „maimuțele mari” (oamenii, cimpanzeii, gorilele) și „maimuțele mici” (gibonii, siamangii). Această poziție strategică implică faptul că ultimul strămoș comun al tuturor maimuțelor actuale ar fi putut trăi în zona afro-arabă septentrională, și nu exclusiv în pădurile Africii de Est, scrie curiozitate.ro.
Dacă această ipoteză se confirmă, ea ar explica mai logic modul în care maimuțele s-au putut dispersa atât de rapid spre Europa și Asia, utilizând nord-estul continentului ca o veritabilă platformă migratorie.
Între entuziasm științific și scepticismul experților
Ca de obicei în paleontologie, o astfel de punere în discuție a modelelor stabilite nu generează unanimitate. Dacă unii experți salută descoperirea unor fosile atât de rare, alții, precum antropologul Sergio Almécija, consideră interpretarea „cam trasă de păr”. Pentru acești sceptici, câteva fragmente de dinți și de mandibulă nu sunt încă suficiente pentru a detrona Africa de Est din statutul său de leagăn original.
Cu toate acestea, Shorouq Al-Ashqar persistă și semnează: în paleontologia mamiferelor, smalțul dentar reprezintă o arhivă infailibilă a istoriei evolutive.
Această descoperire sugerează, mai ales, că deșertul egiptean ascunde încă numeroase secrete sub nisipurile sale. Următoarele campanii de săpături ar putea aduce dovezile definitive necesare pentru a valida această schimbare de paradigmă și a rafina înțelegerea noastră asupra zorilor umanității.
Comentează