Nivelul accizelor la combustibili va scădea de la 1 ianuarie 2023 cu până la 143 lei pe 1.000 litri, potrivit Ministerului Finanţelor.
Astfel, în anul 2023, accizele pentru benzină cu plumb se reduc de la 2.226,24 lei/1.000 litri la 2.083,07 lei/1.000 litri (scădere de 143,17 lei/1.000 litri), cele la benzină fără plumb scad de la 1.892,72 lei/1.000 litri la 1.776,30 lei/1.000 litri (116,42 lei/1.000 litri), iar cele la motorină de la 1.734,66 lei/1.000 litri la 1.632,81 lei/1.000 litri (scădere de 101,85 lei/1.000 litri).
"Ca regulă generală, nivelul accizelor aplicabil de la data de 1 ianuarie a fiecărui an este nivelul prevăzut în anexa nr.1 de la Titlul VIII - Accize şi alte taxe speciale din Codul fiscal actualizat cu creşterea preţurilor de consum din ultimele 12 luni, calculată în luna septembrie a anului anterior celui de aplicare, faţă de perioada octombrie 2014 - septembrie 2015, comunicată oficial de Institutul Naţional de Statistică. În contextul economic actual, prin Ordonanţa Guvernului nr.16/2022 pentru modificarea şi completarea Legii nr.227/2015 privind Codul fiscal, abrogarea unor acte normative şi alte măsuri financiar-fiscale, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I nr.716 din 15.07.2022, a fost instituită măsura privind exceptarea temporară de la actualizarea cu creşterea preţurilor de consum a nivelului accizelor pentru benzina fără plumb, benzina cu plumb şi motorină în perioada 1 ianuarie - 31 decembrie 2023 inclusiv, iar în situaţia în care nivelul accizelor pentru aceste produse este mai mic decât nivelul minim prevăzut de Directiva 2003/96/CE privind restructurarea cadrului comunitar de impozitare a produselor energetice şi a electricităţii, se aplică nivelul minim prevăzut de directivă, respectiv, benzină fără plumb 1.776,30 lei/1.000 l, benzină cu plumb 2.083,07 lei/1.000 l, motorină 1.632,81 lei/1.000 l", precizează Ministerul Finanţelor, într-un comunicat.
Potrivit sursei citate, în situaţia în care nu ar fi fost instituită măsura privind exceptarea temporară de la actualizarea cu creşterea preţurilor de consum a nivelului accizelor pentru combustibili, taxele ar fi crescut cu până la 261,84 lei/1.000 litri.
"Având în vedere că actualizarea cu creşterea preţurilor de consum a nivelului accizelor pentru aceste produse ar fi condus la o creştere semnificativă a preţurilor carburanţilor şi ar fi accelerat şi agravat situaţia socio-economică întrucât preţul carburanţilor se reflectă în preţul tuturor produselor şi serviciilor de pe piaţă, s-a stabilit nivelul accizelor aplicabil în anul 2023 pentru aceste produse la nivelurile minime de impozitare prevăzute de Directiva 2003/96/CE", menţionează sursa citată.
Nivelul accizelor la combustibili va scădea din ianuarie 2023, până la nivelurile minime de impozitare prevăzute de Directiva CE
Explorează subiectul
Articole Similare

27
UE pregăteşte noi instrumente de finanţare pentru a accelera investiţiile în infrastructura energetică
27

160
UE pregătește suspendarea pactului comercial cu SUA dacă Trump amenință din nou cu introducerea de noi taxe
160

4.882
Analistul Radu Tudor sesizează un moment istoric în strategia lui Donald Trump, care vizează și România: „NATO 3.0”
4.882

2.490
VIDEO Nicușor Dan pune presiune pe CCR în scandalul amânării deciziei pe Legea pensiilor speciale: Îmi doresc o asumare / Președintele, atac direct la George Simion
2.490

632
VIDEO Plan european pentru facturi mai mici: Nicușor Dan spune că energia și digitalizarea decid viitorul economiei României
632

1.713
Lucian Romaşcanu, mesaj de forță după ce a depus jurământul la Curtea Europeană de Conturi. Ce face România pentru a bloca fraudele cu fondurile UE și din PNRR
1.713

3.968
Două state au devenit brusc un obstacol în adoptarea noilor sancțiuni ale UE împotriva petrolului rusesc
3.968

5.248
Ministrul Apărării, Radu Miruţă, a bătut cu pumnul în masă la Bruxelles. Mesajul clar transmis comisarului european pentru Apărare şi Spaţiu: România trebuie să fie parte din lanţurile internaţionale de producţie
5.248

5.704
SURSE Șeful Poliției Sector 1 și polițiști de la Investigații Economice Sector 1 aduși de ofițerii DNA la audieri - Procurorii iau declarații și urmează să stabilească măsurile
5.704

5.054
Percheziții la Comisia Europeană: EPPO și Poliția belgiană au deschis în instituție / Procurorii Laurei Codruța Kovesi au un dosar cu o miză de 900 de milioane de euro
5.054

2.311
VIDEO Nicușor Dan explică ce înseamnă o Europă cu două viteze, după afirmațiile șefei CE care au stârnit controverse: Nu trebuie să ne sperie
2.311

123
Kaja Kallas cere împrumuturi comune ale UE pentru apărare
123

12.454
VIDEO Ursula von der Leyen s-a enervat și bate cu pumnul în masă: Amenință țările din Europa care nu vor să adopte ”tratamentul șoc”
12.454

















Comentează