Blocul Național Sindical condamnă ferm intenția de revocare a secretarului-trezorier al Sindicatul Liber Independent CET Craiova 2, Mihai Cătălin, în urma unei posibile decizii luate de conducerea sindicatului la solicitarea administratorului special al Electrocentrale Craiova, Lorena Voican, și cu sprijinul prim-vicepreședintelui SLI CET Craiova 2, Marian Busu.
Organizația sindicală consideră că o astfel de măsură ar reprezenta „un abuz fără precedent, care echivalează cu un adevărat «pumn în gură» aplicat transparenței și libertății de exprimare în cadrul instituțiilor publice”.
Potrivit BNS, posibila revocare vine imediat după ce Mihai Cătălin a acordat un interviu agenției AGERPRES, în care a prezentat condițiile de muncă ale angajaților și situația economică a termocentralei.
„Această acțiune ar ridica serioase semne de întrebare față de respectarea drepturilor angajaților din România”, susține confederația sindicală.
BNS avertizează că SLI CET Craiova 2 s-ar confrunta cu „o ingerință în autonomia organizației sindicale, contrară principiului independenței sindicatelor față de autoritățile publice și angajatori”.
„Astfel de acțiuni vor afecta grav climatul de muncă, punând în pericol nu doar independența profesională a salariaților, ci și încrederea publicului în instituțiile care trebuie să funcționeze corect și transparent”, mai arată organizația.
Reprezentanții BNS spun că libertatea sindicală presupune obligația angajatorului de a se abține de la orice formă de represalii generate de exercitarea mandatului sindical sau de exprimarea unor opinii critice în apărarea membrilor.
„Atragem atenția că orice formă de discriminare pentru apartenență sau activitate sindicală poate atrage răspundere juridică, inclusiv în baza legislației privind egalitatea de tratament și combaterea discriminării”, se arată în poziția publică a confederației.
Blocul Național Sindical solicită autorităților să garanteze protecția angajaților care își exercită dreptul la exprimare fără a fi sancționați și face apel la delegații convocați la Conferința Extraordinară din 13 februarie 2026 „să nu cadă în această capcană”.
Organizația insistă că situația reprezintă „o ingerință gravă în libertatea sindicală și în libertatea de exprimare”, subliniind că aceste drepturi sunt garantate de Constituția României și nu pot fi restrânse decât în condiții strict prevăzute de lege.
Confederația amintește că rolul sindicatelor, consacrat constituțional, presupune posibilitatea liderilor de a formula public critici privind modul de gestionare a unei unități sau lipsa investițiilor, fără teama unor represalii.
„Blocul Național Sindical rămâne ferm alături de membrii săi și de toți angajații care se confruntă cu abuzuri de acest fel”, se arată în finalul poziției oficiale.





























Comentează