VIDEO Plan european pentru facturi mai mici: Nicușor Dan spune că energia și digitalizarea decid viitorul economiei României

Autor: Florin Pușcaș

Publicat: 12-02-2026 21:08

Actualizat: 12-02-2026 22:36

Article thumbnail

Sursă foto: Inquam Photos / Octav Ganea

Președintele Nicușor Dan a declarat, la finalul reuniunii informale a Consiliului European, că tema competitivității europene, cu accent pe ieftinirea energiei, va rămâne pe agenda tuturor ședințelor din acest an. Președintele a precizat că discuția nu este una abstractă, ci are impact direct asupra nivelului de trai.

„Cu tema competitivitate, asta sună abstract, dar de fapt e vorba de condițiile de viață ale oamenilor, pentru că vorbim de salarii, pentru că asta înseamnă o economie competitivă și vorbim de prețurile pe care oamenii le plătesc, care sunt direct legate cu prețul energiei”, a afirmat el.

Potrivit președintelui, Comisia Europeană s-a angajat ca la Consiliul din martie să prezinte scenarii privind mecanismul de stabilire a prețului energiei, obiectivul fiind reducerea costurilor pentru companii și consumatori. „Comisia s-a angajat să vină cu mai multe propuneri legate de stabilirea prețului energiei, una din priorități fiind coborârea prețului energiei, care este legat de competitivitatea companiilor”, a spus Nicușor Dan.

El a arătat că problema este structurală pentru Uniune. „Europa nu este competitivă în mare măsură din cauza faptului că prețul la energie este mult mai mare în Europa decât în Statele Unite sau în China”, a declarat președintele, adăugând că discuția despre competitivitate va fi reluată la fiecare reuniune a Consiliului până la sfârșitul anului.

Tensiuni între state, speculatorii și investițiile în rețele

Un capitol central al dezbaterii a fost mecanismul ETS, prin care companiile plătesc pentru emisiile de carbon. Nicușor Dan a spus că discuțiile au fost tensionate între statele care au investit masiv în regenerabile și cele care nu au făcut-o la același nivel și care resimt mai puternic presiunea costurilor, categorie în care a inclus și România.

„S-a discutat foarte mult de mecanismul ETS, adică prețurile pe care companiile le plătesc în momentul în care emit carbon în atmosferă, unde discuțiile au fost destul de contondente între susținători ai ETS, țări care și-au dezvoltat industria de producție pe regenerabile și țări care nu au făcut-o în același nivel și suferă, cum este și România”, a declarat șeful statului. El a precizat că în iunie va avea loc o dezbatere amplă asupra reglementării.

Președintele a arătat că există un acord general privind rolul speculației în creșterea prețurilor. „Toată lumea a fost de acord că parte din creșterea de preț vine din speculatorii care operează pe piața de certificate, care nu ar trebui să fie admiși în sistem”, a afirmat Nicușor Dan. În paralel, „se conturează o majoritate care își dorește ca Europa să investească într-o adevărată rețea de energie electrică, astfel încât să avem cu adevărat o piață unică și un preț uniform pe teritoriul Uniunii la energie electrică”.

Piața unică, „al 28-lea regim” și miza pentru România

Dincolo de energie, președintele a prezentat și direcțiile legate de consolidarea pieței unice. El a arătat că, în prezent, aceasta este incompletă. „În momentul acesta suntem la jumătate în sensul că nu există o adevărată piață unică a băncii și a capitalurilor, nu există o piață unică pe zona de telecomunicații și nu există o piață unică pe zona de energie”, a explicat Nicușor Dan.

Comisia Europeană urmează să prezinte în aprilie o propunere pentru așa-numitul „al 28-lea regim”, un sistem opțional prin care companiile să se poată înregistra după reguli unitare la nivel european. „Va exista o metodă prin care, la alegere, oricine care va dori să constituie o companie să aleagă să constituie o companie într-o țară membră sau să aleagă să constituie o companie pe acest al 28-lea regim și, în felul ăsta, să aibă o companie care să poată să activeze oriunde în Europa”, a spus președintele, menționând că există promisiunea politică ca dezbaterea să fie finalizată până la sfârșitul anului 2026.

El a subliniat și nevoia de simplificare legislativă, făcând referire la pachetele „omnibus” de reducere a birocrației și la obiectivul de a crea „campioni europeni” capabili să concureze global. În acest context, Nicușor Dan a avertizat că România trebuie să își accelereze digitalizarea dacă dorește să atragă investiții și companii de anvergură. „Evident că ne dorim ca astfel de companii să activeze, să dea de lucru în România, dar trebuie să anticipăm că pentru ca lucrul ăsta să se întâmple, infrastructura pe care o accesează trebuie să fie digitalizată. Deci o să fie cumva o competiție internă în care noi trebuie, dacă vrem să atragem tipul acesta de investiții, trebuie să digitalizăm interacțiunea pe care companiile o au cu diferite instituții ale statului român”, a declarat președintele.

Bugetul UE și poziționarea față de protecționism

Președintele a arătat că dezbaterea despre competitivitate este strâns legată de viitorul cadru financiar multianual al Uniunii pentru perioada 2028–2034. Potrivit acestuia, una dintre ideile conturate este necesitatea susținerii, inclusiv prin fonduri publice, a unor domenii strategice precum inteligența artificială, industria aerospațială și cybersecurity, sectoare care nu pot fi dezvoltate doar prin capital privat.

Pe dimensiunea externă, Nicușor Dan a precizat că statele membre au convenit că Europa nu trebuie să devină protecționistă, dar trebuie să reacționeze rapid la practici neconcurențiale care afectează anumite sectoare economice. El a subliniat că echilibrul dintre deschiderea pieței și protejarea intereselor economice europene va rămâne un subiect major în lunile următoare.

Google News
Comentează
Articole Similare
Parteneri