Conceptul conform căruia mintea deține capacitatea absolută de a regenera organismul și de a elimina bolile doar prin forța concentrării psihice capătă o popularitate tot mai mare în rândul publicului larg. Cu toate acestea, specialiștii în medicină și psihologie subliniază importanța unei perspective echilibrate, avertizând că, deși există o conexiune incontestabilă între starea mentală și procesele biologice, gândirea optimistă nu poate fi considerată un substitut universal pentru tratamentele convenționale.
Efectele de tip placebo sau influența reducerii stresului asupra sistemului imunitar sunt dovezi clare că psihicul influențează fizicul, însă aceste mecanisme nu pot asigura miracole medicale și nici nu pot produce transformări vindecătoare imediate, succesul terapeutic depinzând de o multitudine de factori complecși care depășesc sfera simplului control mental.
Joe Dispenza povestește cum ritmul său de viață fragmentat i-a dezechilibrat corpul: conferințele la care participa se suprapuneau peste orele de somn, fusurile orare se schimbau constant, iar melatonina și trucurile lui obișnuite nu mai funcționau. „Aterizam și plecam direct, fără să am timp să mă adaptez”, explică acesta.
Cum influențează gândurile corpul
Recuperarea corpului după efort, mărturisește el, a început să încetinească simțitor: „Ceream mult de la corpul meu”. În loc să facă ajustări treptate, a ales o evaluare medicală completă: „Am vrut să văd totul.” După ce a primit rezultatele, timp de trei luni, a practicat zilnic tehnici de meditație ghidată, ca singura metodă de intervenție, pentru a-și vindeca corpul. Rezultatul, conform analizelor ulterioare, a fost unul care a surprins inclusiv echipa medicală. „Nivelul tău de testosteron este mai mare decât al unui adolescent în acest moment”, i-au spus medicii.
El subliniază, de altfel, că dieta i-a rămas neschimbată. Conform declarațiilor sale, modificările nu au venit din exterior, ci din modul în care informația a fost transmisă corpului.
Instrumente ce pot ajuta la reglarea organismului
Dispenza susține că meditația și gândurile pozitive pot influența modul în care funcționează corpul. Dacă stresul poate declanșa anumite reacții și modifica expresia genelor, gândurile și intenția pot avea efecte opuse, reglând aceste procese. Practic, ele pot modifica chimia corpului și nivelul hormonilor, iar unele proteine (neuropeptide) ar putea stimula producția hormonului de creștere sau ajusta nivelurile de serotonină.
Deși Dispenza vorbește despre puterea gândurilor asupra corpului, psihologii atrag atenția că efectele nu sunt garantate și trebuie interpretate cu discernământ: mintea poate influența corpul, dar nu îl poate controla complet.
Opinia specialiștilor
De pildă, în opinia Gabrielei Marc, psiholog clinician principal și lector universitar asociat la Facultatea de Psihologie și Științele Educației, toate aceste mesaje care vorbesc despre puterea gândului, intenție, regenerare și vindecare interioară ating o nevoie profund umană: dorința de sens și control atunci când corpul sau viața ies de sub control.
„Într-o cultură marcată de stres cronic, traumă nenumită și presiunea de a „funcționa”, discursuri precum cele ale lui Joe Dispenza oferă speranță, direcție și un limbaj accesibil despre schimbare. Pentru mulți oameni, ele creează o punte între știință, spiritualitate și experiența personală. Aici apare însă o zonă care cere finețe și nuanță. Există o legătură reală între minte și corp. În același timp, există o diferență esențială între a spune că mintea influențează corpul și a sugera că îl poate controla complet sau poate produce schimbări garantate. Prima afirmație este susținută de psihologie și neuroștiință. A doua, lipsită de un cadru de siguranță și discernământ, riscă să transforme complexitatea umană într-o promisiune simplificată”, explică ea.
Studiile de specialitate susțin clar că emoțiile, stresul și modul în care interpretăm pericolul influențează funcționarea sistemului nervos autonom și a axei de stres, adaugă aceasta: „Stresul prelungit poate modifica secreția hormonală, inflamația, somnul, imunitatea și capacitatea de reglare emoțională. Din acest punct de vedere, afirmația că mintea influențează corpul este solid fundamentată. Practicile care reduc stresul și cresc capacitatea de reglare, meditația, respirația, lucrul cu atenția, conștientizarea corporală pot avea efecte măsurabile asupra stării fiziologice și psihologice. Ele pot susține procesele de recuperare, pot reduce simptomatologia și pot îmbunătăți calitatea vieții”.
Ce limite are puterii minții
Ceea ce rămâne însă speculativ este ideea unui control direct, liniar și universal valabil. „Organismul uman nu funcționează pe baza unei singure variabile. El este influențat simultan de biologie, istoric personal, traumă, relații, mediu, stil de viață și intervenții medicale. A reduce vindecarea doar la un sigur lucru, la puterea gândului înseamnă a ignora această rețea complexă”, avertizează specialista.
Ideea că inima „informează” creierul apare frecvent în discursurile „mind–body”, mai spune ea. Tradus clinic, acest lucru înseamnă că există o comunicare bidirecțională între corp și creier, mediată de sistemul nervos autonom. „Corpul trimite constant semnale despre siguranță sau pericol, iar creierul le integrează. Dificultatea apare atunci când această metaforă este luată literal. Trauma nu este o amintire greșită care poate fi ștearsă printr-o stare emoțională intensă. Este o reacție fiziologică învățată, stocată în corp și în relație. Reîntoarcerea la sine presupune timp, dozaj, siguranță și integrare, nu o resetare instantanee prin intenție”, este de părere Gabriela Marc.
Unul dintre cele mai delicate efecte ale acestor mesaje este riscul de autoînvinovățire, atrage ea atenția: „Atunci când ideea că „îți creezi realitatea” este dusă la extrem poate sugera implicit că boala este un eșec personal, o dovadă că nu gândești sau nu simți „corect”, că este vina ta sau că ești stricat. Pentru oamenii aflați deja în suferință, acest mesaj poate adăuga rușine peste durere”.
Conform spuselor sale, o perspectivă psihologică matură face o distincție clară: mintea poate influența corpul, însă boala nu este o vină. Influența nu echivalează cu responsabilitate morală totală. Suferința corpului nu este dovada unei conștiințe insuficiente.
Rolul relațiilor și experiențelor în vindecarea corpului
„Există cazuri reale de ameliorare semnificativă, uneori chiar de remisiune. Acestea pot fi înțelese ca rezultatul unui cumul de factori: reducerea stresului, schimbări comportamentale, relație de încredere, transformare interioară și sens personal, efecte de așteptare, evoluția naturală a bolii sau intervenții medicale eficiente. A le nega ar fi o formă de rigiditate. A le transforma într-o regulă universală este la fel de problematic”, crede Gabriela Marc.
Psihologia integrativă acceptă acest paradox, susține ea, uneori se întâmplă, alteori nu. Iar valoarea procesului nu se măsoară doar în rezultate biologice, se măsoară și în libertatea interioară
Dincolo de diferențele de limbaj și școală, majoritatea abordărilor psihologice contemporane converg într-un punct comun - relația terapeutică și sentimentul de siguranță sunt esențiale: „Sistemul nervos nu se reglează prin afirmații, se reglează prin experiențe repetate de contact sigur, co-reglare și predictibilitate. Creierul uman se organizează în relație, prin co-reglare emoțională, contact viu și conectare reciprocă. Nicio formă de practică, oricât de sofisticată, nu poate substitui relația umană fără costuri psihologice. Tehnicile pot sprijini procesul, însă cadrul relațional este cel care permite integrarea”.
Fie că vorbim despre lucrul cu corpul, reglarea autonomă, sens, credințe sau moșteniri transgeneraționale, toate aceste perspective ating un adevăr funcțional despre om, completează psihologul: „Aici se conturează o limită esențială, care merită formulată cu claritate și nu poate fi ignorată fără consecințe: influența este reală, controlul total este o iluzie”.
Poate că una dintre cele mai subtile capcane ale căutării vindecării este tendința noastră de a merge în paralel cu prea multe lucruri deodată, continuă Gabriela Marc: „Practici, teorii, oameni, promisiuni. Ca și cum am rula pe mai multe șosele simultan, sperând că una dintre ele ne va duce, în sfârșit, acolo unde doare mai puțin. Căutăm acea potrivire, acel „ceva” care să ne transforme, să ne facă mai buni sau să ne completeze. În acest proces ne transformăm, ne ajustăm, ne remodelăm după ceea ce credem că funcționează. Curios este că și celălalt face adesea același lucru. Fiecare se schimbă în direcția a ceea ce speră să fie salvator pentru sine și pentru celălalt”.
Iar la final, șoselele nu mai coincid: „Nu pentru că au fost greșite. Nu pentru că nu au avut valoare. Ceea ce s-a pierdut în drumul lung către acel ceva miraculos a fost: individualitatea. S-a uitat cine este fiecare înainte de toate ajustările”
Poate că adevărata transformare nu începe cu dorința de a deveni altcineva, începe cu încetinirea suficientă pentru a nu ne mai abandona pe noi înșine în numele vindecărilor miraculoase, recunoaște psihologul. „Nu cu forțarea schimbării, cu crearea unui spațiu în care corpul, mintea și relația pot rămâne împreună. Din acest loc, transformarea nu ne fragmentează. Ne unifică”, conchide acesta.
Comentează