Alianţa Nord-Atlantică a estimat - duminică - că este "mai urgent ca oricând" să se găsească o soluţiei politică conflictului din Afganistan, relatează France Presse, conform AGERPRES.
"Susţinem eforturile afganilor pentru a găsi o soluţie politică conflictului, ceea ce este mai urgent decât oricând", a declarat pentru agenţia franceză de presă un responsabil NATO.
"Alianţa Nord-Atlantică urmăreşte constant evoluţia situaţiei din Afganistan" după înaintarea fulgerătoare a talibanilor până la porţile Kabulului, a asigurat sursa citată.
"Noi ajutăm la menţinerea funcţionării aeroportului din Kabul cu scopul de a permite Afganistanului să rămână conectat la restul lumii. Ne menţinem de asemenea prezenţa diplomatică la Kabul.Securitatea personalului nostru este prioritatea noastră absolută şi ne adaptăm la evoluţia situaţiei", a adăugat interlocutorul AFP.
Retragerea trupelor NATO din această ţară, în contextul retragerii trupelor americane anunţate de preşedintele Joe Biden, a oferit talibanilor posibilitatea de a-şi accelera revenirea la putere, notează AFP.
Gruparea islamistă radicală a asigurat că vrea să preia puterea printr-un "transfer paşnic" în zilele următoare.
La rândul lor, autorităţile afgane au confirmat că sunt în negocieri cu scopul de a evita o baie de sânge în capitală şi a preda puterea unui "guvern de tranziţie".
SUA şi Regatul Unit au desfăşurat mai multe mii de soldaţi pentru a ajuta la evacuarea personalului lor diplomatic şi a afganilor care au lucrat pentru ei şi care se tem de posibile represalii.
Franţa a anunţat - duminică - că "prioritatea imediată şi absolută a viitoarelor ore este securitatea" rezidenţilor săi şi repatrierea acestora, în faţa "degradării foarte preocupante a situaţiei" în ţară.
Talibanii au încercuit capitala afgană după ce au învins forţele guvernamentale şi miliţiile seniorilor de război în majoritatea ţării în numai 10 zile.
Căderea capitalei Kabul ar antrena revenirea la putere a talibanilor după 20 de ani de când au fost alungaţi de trupele internaţionale, care au intervenit în Afganistan în urma atentatelor de la 11 septembrie 2001.
NATO atrage atenția cu privire la criza din Afganistan: 'Este mai urgent decât oricând'
Explorează subiectul
București
11°C
Articole Similare

55
Războiul din Ucraina va dura mai mult decât se preconiza. Volodimir Zelenski se pregătește pentru încă trei ani de lupte
55

795
Republicanii au pierdut chiar "acasă" la Donald Trump: Victorie democrată în districtul care include Mar-a-Lago
795

1.472
Încep să vină și primele vești bune din Orient: Prețul petrolului a scăzut ușor, după anunțurile lui Donald Trump
1.472

1.304
În Europa se arată colții unei crize economice de proporții: Semne de stagflație în zona euro
1.304

1.921
Moment cu adevărat istoric: Ea este prima femeie care va conduce Biserica Angliei. Familia regală britanică va participa la ceremonie
1.921

2.406
În timp ce Trump ar vrea să negocieze pacea cu Iranul, Israelul lansează atacuri puternice asupra Teheranului
2.406

4.625
Situație critică în Republica Moldova: A fost declarată stare de urgență, după atacurile Rusiei
4.625

74
Un juriu din New Mexico a decis că Meta este vinovată într-un proces privind exploatarea sexuală a copiilor pe platformele sale / Despăgubiri în valoare de 375 de milioane de dolari, stabilite
74

3.672
Ucraina lovește un important punct strategic al Rusiei, cea mai importantă ieșire la mare: Kremlinul este în alertă
3.672

112
Sarah Mullally, învestită ca prima femeie arhiepiscop de Canterbury / Prinţul William, şi soţia sa, Kate, prim-ministrul Keir Starmer şi lideri religioşi, aşteptaţi la ceremonie
112

4.250
VIDEO Iranul dă un semnal că n-ar accepta planul de pace trimis de Donald Trump: Atacă puternic 3 țări din regiune
4.250

2.697
VIDEO A fost o noapte de foc în Ucraina: Rusia lansează unul dintre cele mai mari atacuri, de la începutul războiului
2.697

2.520
Alternativă pentru gazele din Golf - Zona din Orientul Mijlociu unde americanii au găsit gaze
2.520
















Comentează