Miza pentru care s-ar putea declanșa un conflict între Rusia și NATO: 'Putin se teme mai puțin de război decât de pace'

Autor: Alexandra Pricop

Publicat: 23-11-2025 09:26

Article thumbnail

Sursă foto: AFP

Boris Pistorius, ministrul Apărării din Germania, a avertizat recent că tensiunile dintre Rusia și NATO ar putea degenera într-o confruntare militară încă din 2029, poate chiar mai devreme. La Moscova, mesajul nu a rămas fără replică. Maria Zaharova a acuzat statele occidentale că întrețin atmosfera de conflict, iar purtătorul de cuvânt al Kremlinului a sugerat că Rusia ar putea recurge la noi măsuri pentru a-și garanta securitatea.

În spațiul european, însă, îngrijorările cresc. Mai mulți analiști militari independenți, citați de publicația Meduza, susțin că Rusia ar putea încerca o acțiune militară limitată în regiunea baltică chiar în 2026, cu scopul de a obține avantaje în negocierile privind Ucraina.

Coridorul Suwałki, „punctul slab” al NATO

Punctul considerat cel mai vulnerabil este Coridorul Suwałki, fâșia îngustă dintre Polonia și Lituania care separă Belarusul aliat Moscovei de exclava rusească Kaliningrad. Acest coridor reprezintă singura rută terestră ce leagă statele baltice de restul Europei, fiind descris în trecut drept „cel mai periculos loc de pe planetă”.

Potrivit analistului Sergey Auslender, Moscova ar putea încerca o operațiune rapidă, cu obiectiv limitat, tocmai pentru a pune NATO în fața unui fapt împlinit. Un astfel de scenariu, spun experții, ar fi justificat de Rusia printr-un pretext fabricat, precum protejarea populației rusofone din statele baltice.

„Economia militară a lui Putin funcționează la capacitate maximă; el se teme mai puțin de război decât de pace. Când întreaga piramidă pe care a construit-o se va prăbuși, sute de mii de soldați se vor întoarce de pe front cu arme, și nu va mai rămâne nimic care să justifice represiunile. Consiliul de Securitate este încrezător că estonienii, lituanienii și letonii nu vor opune aceeași rezistență ca ucrainenii. Putin acționează întotdeauna în același mod - într-o situație dificilă, el dublează miza pentru a avea ceva cu care să negocieze”, notează analistul politic Ivan Preobrazhensky.

În același timp, unii specialiști consideră că un atac pe cale navală ar fi mai dificil decât în trecut, după ce Suedia și Finlanda au intrat în NATO. Marea Baltică este percepută tot mai mult ca spațiu dominat de Alianță, ceea ce ar limita drastic opțiunile Rusiei. Pentru a lansa o ofensivă amfibie, forțele ruse ar trebui să treacă de controlul eston și finlandez din Golful Finlandei – un demers extrem de riscant.

Nu toți experții sunt convinși că un conflict este iminent. Fostul ministru lituanian al Apărării, Laurynas Kasciunas, subliniază că Moscova este în continuare profund implicată în Ucraina și, în acest context, nu ar putea gestiona deschiderea unui al doilea front.

Rusia ar putea testa limitele Articolului 5

Cu toate acestea, există și voci care avertizează că Kremlinul ar putea lua decizii imprevizibile, mai ales dacă războiul din Ucraina se prelungește și presiunea internă asupra regimului lui Vladimir Putin crește.

Comandanții militari din Lituania afirmă că rezultatul conflictului din Ucraina va influența în mod decisiv planurile Moscovei. Până atunci, NATO insistă că statele baltice sunt protejate. Totuși, unii analiști atrag atenția că Rusia ar putea încerca mai întâi tactici hibride pentru a testa limitele articolului 5, fără a declanșa direct un conflict militar.

Google News
Explorează subiectul
Comentează
Articole Similare
Parteneri