Când incompetența devine atât de evidentă, e momentul ca cel vizat să plece acasă. În teorie, știu, sună bine. În practică, a fost nevoie de convocarea a 4 comisii parlamentare de specialitate care să decidă, printr-un vot unanim, revocarea lui Mișu Negritoiu de la ASF. Altfel, situația rămânea la fel de dezastruoasă ca și până acum.
Mișu Negritoiu nu a cedat, nici când probele neprofesionalismului său au devenit atât de evidente. Ba dimpotrivă, nici nu a catadixit să vina la audierile comisiilor parlamentare. A trimis însă scrisori către parlamentari, în care ne explica el cât de răi suntem noi, dacă îl schimbăm tocmaipe el!
Sfidare? Nerușinare? Aroganță? Fugă din fața răspunderii? Inconștientă? Poate că puțin din toate. Cert este că Misu Negritoiu și-a dovedit lipsa de profesionalism și de bărbăție... și a devenit un balon de săpun.
Am demarat efectiv procedura de demitere, pentru că asta era singura soluție parlamentară de-a face dreptate miilor de români, asigurați, transportatori, șoferi și altii… toti dezamăgiți de ASF. Propun eliberarea lui Negritoiu din funcția de conducere a ASF din motive imputabile lui. Prostul management este un motiv imputabil. Și, atunci, s-ar putea să nu mai primească nici salariilor compensatorii, la care tot speră acesta. Adică ar fi aberant să răsplătim suplimentar pe cineva tocmai pentru că este un dezastru în domeniul sau.
Sunt convins că parlamentării vor veni la muncă, pentru a vota, în plenul reunit, schimbarea lui Negritoiu de la ASF.
În caz contrar, am gira, incompetența și nesimțirea unora cățărați pe funcții bănoase.
Mişu Negriţoiu trebuie demis rapid de Parlament, dar fără plata unor salarii compensatorii!
București
4°C
Articole Similare

4.357
Mineriada ONG-urilor chemate să facă ordine
4.357

19.115
Fenomenul „cagongjok” forțează Starbucks să limiteze echipamentele voluminoase în cafenele
19.115

6.925
Binomul toxic Dan-Bolojan
6.925

4.523
Nefolositorul
4.523

2.201
Demograful Vasile Ghețău explică fenomenul demografic fără precedent din Uniunea Europeană
2.201

5.687
Toți reziștii împotriva Justiției! Asaltul final, în democrația hibridă
5.687

1.561
La rece, despre alegerile din București
1.561

7.299
Domnului inginer Ionuț Moșteanu
7.299

3.426
Straniul caz al elevului Titi Bălănescu, un soi de Orban de la 1900
3.426

2.949
Demograful Vasile Ghețău dă detalii despre speranța de viață în România de la 1950 la 2050: Cât vom trăi la mijlocul acestui secol
2.949

4.245
România sub asediu: nu avem nevoie de război ca să ne distrugem singuri
4.245

3.885
Oana, Nicu și coana Justițica
3.885

406
Tinerii în centrul democrației – tema ediției 2025 a Galei Tineretului din România
406
















Comentează