Ministerul Sănătății finanțează direct Compartimentul de Primiri Urgențe al Spitalului de Recuperare Borșa

Autor: Alecsandru Ionescu

Publicat: 06-03-2026 10:39

Actualizat: 06-03-2026 10:46

Article thumbnail

Sursă foto: Pixabay

Compartimentul de Primiri Urgenţe din Spitalul de Recuperare al oraşului Borşa a fost inclus spre finanţare directă la Ministerul Sănătăţii (MS), a declarat vineri, pentru AGERPRES, primarul Sorin Timiş.

Conform edilului, includerea în sistemul de finanţare directă prin Ministerul Sănătăţii va permite serviciului de urgenţă să fie mult mai dinamic în sprijinul pacienţilor, potrivit Agerpres.

"Din acest moment vorbim de resurse financiare special alocate numai pentru serviciul de urgenţă. Asta înseamnă o gamă întreagă de investigaţii şi evaluări oferite imediat pacienţilor care ajung în urgenţă, materiale sanitare suplimentare, medicamente, dar şi o dotare mult mai bună a Compartimentului de Primiri Urgenţe. Pacienţii care ajung la Urgenţă vor putea fi preluaţi mult mai repede, cazurile tratate imediat, timpul de aşteptare mult diminuat, iar calitatea serviciilor medicale de calitate superioară", a spus Sorin Timiş.

El a mai subliniat că finanţarea directă a Compartimentului de Primiri Urgenţe va permite acordarea de servicii medicale complete pacienţilor care nu vor mai fi nevoiţi să se deplaseze la Spitalul de Urgenţă din municipiul Baia Mare.

La nivel naţional, Ministerul Sănătăţii finanţează în mod direct un număr de 80 de Compartimente de Primiri Urgenţe, unele funcţionând în spitale orăşeneşti.

Google News
Explorează subiectul
Comentează
București
Temperatură14°C
Variabil
România
Vânt1km/h
Citește
mai multe
Articole Similare
Parteneri