Lionel Messi, căpitanul echipei Argentinei, s-a întors la Paris după ce obţinut calificarea la Cupa Mondială de fotbal din 2022, performanţă pe care o consideră "cireaşa de pe tort" a unui an în care a câştigat în premieră Copa America alături de naţionala ţării sale, informează L'Equipe, citat de agerpres.
"Tocmai am aterizat la Paris, cu imensa bucurie de a fi atins obiectivul de a ne califica la Cupa Mondială din Qatar. Este, fără îndoială, cireaşa de pe tort a unui an cu totul special, pe care îl trăim cu selecţionata noastră", a scris jucătorul echipei Paris Saint-Germain pe contul său de Instagram.
Argentina a remizat marţi seara pe teren propriu cu Brazilia (0-0), rezultat suficient pentru ca Messi şi colegii săi să obţină biletele pentru turneul final din Qatar.
În luna iulie, Messi a obţinut primul său trofeu important cu selecţionata ţării sale, care a învins Brazilia cu 1-0 în finala turneului Copa America, pe stadionul Maracana din Rio de Janeiro.
Decarul argentinian a ţinut să "mulţumească încă o dată" suporterilor "pentru toată dragostea'' pe care o oferă mereu şi le-a promis că, "dacă Dumnezeu vrea'', se vor revedea în ianuarie, când este programată următoare etapă a preliminariilor sud-americane pentru CM 2022.
"Acum este timpul să schimb focalizarea, pentru că vreau mereu să continui să lupt pentru a atinge obiectivele pe care ni le-am propus aici. PSG şi cu mine vrem să rămânem concentraţi şi să muncim pentru a reuşi. Mai este doar o lună şi jumătate până în 2022 şi aş vrea să închei anul acesta în cel mai bun mod posibil", a adăugat starul argentinian.
Messi s-a întors la Paris după ce a obţinut calificarea la Cupa Mondială: PSG şi cu mine vrem să rămânem concentraţi şi să muncim pentru a reuşi
Explorează subiectul
București
7°C
Articole Similare

22
Programul etapei a doua a play-off-ului şi play-out-ului din Superliga
22

2.454
Dan Petrescu a ajuns din nou pe mâna medicilor. Cine i-a fost aproape
2.454

156
Ce spune Diana Șucu despre posibila retragere a soțului ei din fotbal. Soția șefului din Giulești a povestit cum a reacționat când a aflat de investiția de la Rapid
156

24
Echipa României pentru Billie Jean King Cup. Loturile din grupa C a competiţiei regionale Europa/Africa I
24

74
Donald Trump despre naţionala Iranului: Este binevenită la Cupa Mondială. Dar nu cred că este potrivit ca iranienii să fie acolo, pentru propria lor viaţă şi siguranţă
74

1.194
VIDEO Suporterii FCSB care au bătut trei adolescenţi într-un tramvai din București, trimişi în judecată
1.194

29
Măsuri speciale pentru derbiul Rapid – Dinamo. Peste 60 de suporteri au interdicție de acces la meciuri
29

22
VIDEO Bătaie între suporterii echipelor Celta Vigo și Olympique Lyon
22

29
Cătălina Ponor vrea să dea lovitura în afaceri. Lansează echipament pentru mici sportive
29

184
Cristi Săpunaru pierde primul război în instanță. Tribunalului București a decis
184

43
'Finalissima', meciul dintre Spania şi Argentina, nu se mai joacă la Doha: Partida va avea loc la Madrid
43

22
Ligile europene de fotbal solicită FIFA reguli mai echitabile pentru distribuţia veniturilor
22

188
Presa engleză, după victoria lui Real Madrid: 'Impostorii lui Manchester City au fost distruşi de Valverde şi Real"
188

















Comentează